You are here:

Surpriză uriaşă în grupa României U21 din preliminariile EURO 2025! "Tricolorii" lui Pancu rămân pe primul loc şi sunt aproape de calificare

Surpriză uriaşă în grupa României U21 din preliminariile EURO 2025! "Tricolorii" lui Pancu rămân pe primul loc şi sunt aproape de calificare
Comentarii

Albania U21 s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul Elveţiei, într-un meci din Grupa E a preliminariilor pentru EURO 2025.

România şi-a câştigat partida de pe teren propriu, în faţa naţionalei U21 din Muntenegru. Jucătorii lui Daniel Pancu s-au impus la limită, prin golul marcat de Louis Munteanu, în prima repriză.

Cu victoria de la Târgovişte, micii "tricolori" au aşteptat rezultatul din meciul principalei contracandidate la primul loc din grupă, Elveţia, care s-a încurcat pe teren propriu împotriva Albaniei, echipe cu şanse minime la primele două locuri.

România U21, zi perfectă în preliminariile pentru EURO 2025

Gazdele au deschis scorul în minutul 16, prin reuşita lui Surdez. Pajaziti a restabilit egalitate la doar două minute de la deschiderea scorului. Acelaşi Pajaziti a reuşit "dubla" în minutul 69. Muci a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 85, iar Albania a reuşit să reziste şi să obţină cele trei puncte, la Lausanne.

Astfel, după şapte meciuri disputate, România U21 este pe primul loc în grupă, poziţie în grupă care îi conferă calificarea la EURO 2025.

România va mai disputa trei partide în grupa de calificare la Campionatul European U21 din Slovacia, cu Finlanda în deplasare, Muntenegru în deplasare şi un duel decisiv împotriva Elveţiei, pe teren propriu, la mijlocul lunii octombrie.

În cazul în care va încheia grupa pe locul doi, România U21 menţine şanse mari la calificare, atât printr-un baraj pentru ultimele şase echipe clasate pe locul doi, sau printr-o calificare directă, dacă se va afla printre primele trei echipe clasate pe locul doi, la finalul preliminariilor.

Afla mai multe despre: echipa nationalaromaniaromania u21daniel pancuelvetiaalbaniamuntenegrueuro 2025 

viewscnt
Articole similare