You are here:

Povestea lui Alex Bologa, un sportiv exemplu! Şi-a pierdut vederea la 6 ani şi acum e campion paralimpic la judo: "Am avut o intervenţie chirurgicală în Belgia şi n-a reuşit"

Povestea lui Alex Bologa, un sportiv exemplu! Şi-a pierdut vederea la 6 ani şi acum e campion paralimpic la judo: "Am avut o intervenţie chirurgicală în Belgia şi n-a reuşit"

Sporturi

Comentarii

Visul a devenit realitate pentru Alexandru Bologa! Românul în vârstă de 28 de ani a cucerit titlul paralimpic la judo, după ce a dominat copios competiţia disputată vineri la Paris.

Alex Bologa vrea să scrie o carte şi să înveţe japoneza după ce se va retrage

După două medalii de bronz, cucerite la precedentele două ediţii, Rio 2016 şi Tokyo 2020, a venit momentul aurului pentru Alex. La Paris, încurajat din tribune inclusiv de Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, clujeanul a câştigat lejer toate meciurile categoriei de para-judo 73 kg, categoria J1, şi a urcat pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului celei mai importante competiţii paralimpice din lume!

În vârstă de aproape 29 de ani, Alex Bologa şi-a pierdut complet vederea în copilărie.

„La vârsta de 6 ani mi-am pierdut vederea. Am avut o intervenţie chirurgicală în Belgia şi din păcate n-a reuşit, am rămas nevăzător. Fiind copil, m-am adaptat pot să zic destul de uşor”, spune Alex Bologa, campion la Jocurile Paralimpice, pentru Sportsnet.ro

Când nu e la antrenament, Alex preferă să facă tot sport. De altfel, înainte de judo, el a făcut înot. Totuşi, recunoaşte că judo este viaţa lui.

„Fac două antrenamente pe zi, în afară de duminică. Îmi place să merg în drumeţii, îmi place să citesc şi să mai merg iarna la patinoar. Îmi plac în principal activităţile sportive. Nu ştiu cât de bun am fost la înot, eram copil, dar probabil că eram talentat. Judo pentru mine acum e cel mai important lucru, îi dedic cel mai mult timp”, recunoaşte Alex Bologa

Un exemplu pentru toată lumea, Alex ştie ce vrea să facă după ce se va retrage din activitate.

”M-am gândit şi probabil cel mai probabil după ce îmi voi termina cariera sportivă voi face şi asta. Voi scrie o carte. Nu am învăţat japoneză. Sincer, nu ştiu dacă aş reuşi neapărat să o învăţ. Dar probabil dacă mi-aş dedica foarte mult timp aş reuşi”, a anunţat campionul de la Jocurile Paralimpice.

Chiar dacă judo-ul este viaţa lui, Alex şi-a pregătit şi cariera de după sport.

”Am terminat cursurile facultăţii de psihopedagogie specială, dar şi un curs post liceal de masaj. Mi-a plăcut să merg la şcoală. De fapt, eu orice fac încerc să fac cu plăcere şi să mă dedic tot mai mult”, mai spune sportivul. 

Alex uimeşte pe toată lumea cu ambiţia şi cu felul său de a fi, iar antrenorul său, Tamas Gergely, recunoaşte că în fiecare zi are ceva de învăţat de la el.

„Sincer, şi acum după 10-12 ani de când mă ocup de el, încă mai am lucruri de învăţat, sau avem lucruri de învăţat cu toţii de la el”, a declarat Tamas Gergely, antrenorul lui Alex Bologa.

Descoperit într-o selecţie făcută într-o şcoală de nevăzători din Cluj, Alex a devenit rapid unul dintre cei mai buni judoka din lume. El a învăţat procedeele într-un mod special.

”Antrenorii efectuează câte un procedeu pe mine, execută, şi eu încerc să reproduc ceea ce am simţit”, mai spune Alex Bologa.

„A trebuit să-i arătăm într-un mod un pic mai special procedeele, deoarece nu are posibilitatea să studieze video sau să vadă la antrenament ce se întâmplă. El are capacitatea că dacă învaţă un lucru, un procedeu, o tehnică bine, nu are cum să le facă într-un alt mod, greşit”, mai spune Tamas Gergely, antrenorul lui Alex Bologa.

Antrenorul său dezvăluia că el şi Alex au un obicei înaintea concursurilor: niciodată nu vorbesc seara despre adversarul de a doua zi.

„Avem un fel de ritual. După tragerile la sorţi, care sunt în seara dinaintea concursului, nu discutăm despre adversar decât în dimineaţa concursului. Ca să trecem peste nişte lucruri emoţionale sau poate să-i dea o insomnie sau ceva de genul acesta”, a încheiat Tamas Gergely.

Afla mai multe despre: alex bologaalex bologa jocurile paralimpice 

viewscnt
Articole similare