Ovidiu Burcă (44 de ani) a fost invitat în studioul Orange Sport şi a fost chestionat cu privire la cele mai importante subiecte în care sunt implicate două dintre cluburile pe la care a trecut nu cu foarte mult timp în urmă: Dinamo şi Rapid.

Rapidul nu traversează o perioadă prea bună, atât din punct de vedere sportiv, cât şi administrativ.
Dan Şucu a susţinut, joi, o conferinţă de presă în care a vorbit despre situaţia tensionată de la Rapid, unde preşedintele clubului, Daniel Niculae, liderul galeriei, Liviu Ungurean ”Bocciu”, dar şi mai mulţi suporteri au fost duşi de mascaţi la audieri.