Perioada de mercato din această vară este departe de a se fi încheiat, iar Barcelona, PSG şi Manchester City ar putea fi protagonistele unui efect de domino. Gerard Romero a aflat despre "zvonuri" printre agenţi, care implică trei jucători de la cluburile menţionate.
Situaţia contractulă a lui Ousmane Dembele (24 de ani) a rămas neschimbată, cu mai puţin de şase luni înainte de expirarea înţelegerii dintre francez şi Barcelona, iar PSG poate profita. Agentul lui Dembele, Moussa Sissoko, a primit un telefon de la directorul sportiv al Parisului, Leonardo, chiar când a aterizat la Barcelona pentru noi discuţii cu catalanii.
Joan Laporta, preşedintele FC Barcelona, a vrut să-l transfere pe Neymar (29 de ani) când a sosit la conducerea clubului, în martie, însă PSG a găsit o metodă să împiedice plecarea fotbalistului brazilian înapoi pe Camp Nou. PSG a plătit 222 de milioane de euro în vara lui 2017, echivalentul clauzei de reziliere, pentru a-l lua pe Neymar de la Barcelona.