Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Transferurile propuse de Daniel Pancu pentru ca Rapid să se poată lupta la titlu: ”La un buget de opt milioane, de asta au nevoie”

Transferurile propuse de Daniel Pancu pentru ca Rapid să se poată lupta la titlu: ”La un buget de opt milioane, de asta au nevoie”

Rapid

Comentarii

Daniel Pancu este de părere că Rapid s-ar putea lupta pentru titlu în Liga 1 dacă efectuează mai multe transferuri.

La începutul acestui sezon, Rapid a revenit în Liga 1 după o absenţă de şase ani şi s-a reacomodat, iniţial, primului eşalon fără probleme.

Elevii lui Mihai Iosif au debutat cu cinci victorii şi o remiză din primele şase meciuri şi ocupau poziţia secundă la începutul campionatului, doar în urma CFR-ului.

Însă, cu un lot subţire, forma echipei a început să se deterioreze odată cu apariţia accidentărilor şi suspendărilor, iar prestaţiile modeste s-au culminat în plecarea lui Mihai Iosif.

Giuleşteanul a fost înlocuit cu Adi Mutu, în ce pare a fi până acum o mutare de geniu a conducerii clubului.

Din opt partide sub comanda ”Briliantului”, Rapid a obţinut şapte victorii şi o remiză şi se află la un pas de barajul pentru Conference League.

Deşi echipa a reuşit să obţină doar două victorii în returul sezonului regular, una în ultima etapă, împotriva Academicii, când soarta Rapidului era deja decisă, Daniel Pancu este de părere că echipa s-ar putea lupta la titlu la anul.

Transferurile propuse de Daniel Pancu pentru ca Rapid să se poată lupta la titlu

Legenda clubului giuleştean susţine că cinci transferuri ar fi necesare pentru a o transforma pe Rapid într-o pretendentă la campionat.

Cu Dan Şucu venit la club, investiţii importante sunt aşteptate în Giuleşti, iar fanii echipei de la Podul Grant visează la o revenire în fruntea fotbalului românesc.

"La un buget de opt milioane de euro, de care mi-ai spus, Rapid are nevoie de minim cinci jucători. Ca să te duci până la capăt, într-un an cu presiune foarte mare.

Nu o să mai fie Clinceni şi Mediaş. Vin Universitatea Cluj şi Petrolul, o să fie echipe care n-au prins playoff-ul, cum sunt UTA şi Sepsi.

Toate acestea vor trage pentru play-off. Vor fi probabil 10-11 echipe, iar asta e foarte bine.

Din ce în ce mai multă lume pe stadioane, iar un lucru bun”, a spus Daniel Pancu, potrivit prosport.ro.

Afla mai multe despre: daniel pancu 

viewscnt
Articole similare