You are here:

Trei noi transferuri la Chindia! Anunţul făcut de Adrian Mihalcea | EXCLUSIV

Trei noi transferuri la Chindia! Anunţul făcut de Adrian Mihalcea | EXCLUSIV

Chindia Targoviste

Comentarii

Adrian Mihalcea (46 de ani) se pregăteşte pentru primul sezon pe banca tehnică a Chindiei Târgovişte. Miercuri, tehnicianul a povestit pentru Orange Sport ce transferuri mai pune la cale înaintea noii stagiuni, dezvăluind şi ce se va întâmpla cu Marco Dulca.

După ce s-a salvat in-extremis de la retrogradare la finalul sezonului trecut, şefii de la Chindia Târgovişte au decis că e timpul pentru o schimbare pe banca tehnică.

Emil Săndoi i-a lăsat locul lui Adrian Mihalcea, iar echipa dâmboviţeană a intrat într-o nouă eră, în care va încerca să practice un altfel de fotbal decât obişnuia.

Pentru a îşi construi echipa în propria imagine, Mihalcea a renunţat la jucătorii pe care nu îi considera potriviţi şi i-a înlocuit cu adepţii stilului său de joc.

Denis Dumitraşcu, Deian Boldor, Modestas Vorobjovas, Robert Riza, Andreas Mihaiu şi Constantin Dima au sosit la club, în timp ce alţi nouă au plecat.

Pentrru a îşi definitiva lotul, Mihalcea a anunţat că mai are nevoie de trei jucători, doi de atac şi un fundaş care poate acoperi mai multe posturi.

În cazul lui Mario Dulca, antrenorul Chindiei a afirmat că acesta poate face pasul la o ”echipă mai bună”, dar că va continua la Târgovişte.

Transferuri anunţate la Chindia

Avem deja mai mult de două săptămâni, lucrurile sunt normale în această perioadă, o perioadă de încărcătură, băieţii răspund destul de bine. Până la urmă, toată munca asta trebuie să dea rezultate la începutul campionatului.

Nu avem lotul complet în momentul de faţă, mai avem nevoie de cel puţin doi jucători de atac şi încă un fundaş polivalent. Şi cred că, dacă ar veni aceşti jucători, am avea un lot destul de competitiv.

Dulca, ca de altfel toţi jucătorii, sunt implicaţi sută la sută, nu am avut niciun fel de problemă, el a înţeles situaţia, cu siguranţă va rămâne la noi şi crede-mă că nu am văzut niciun fel de resentiment.

Ştie că trebuie să muncească, că poate creşte şi că poate ajunge la o echipă mai bună, dar momentan încă este jucătorul Chindiei şi va rămâne la noi”, a declarat Adrian Mihalcea, pentru Orange Sport.

Un mare atu pentru Adrian Mihalcea va fi şi o mutare cu care nu a avut de a face: revenirea lui Cristi Neguţ de la CFR Cluj, în urma expirării împrumutului său.

Afla mai multe despre: adrian mihalcea 

viewscnt
Articole similare