Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”UTA vi se pare mai jos decât aţi lăsat-o?”. Răspunsul ferm al lui Laszlo Balint după ce a suferit o înfrângere la ”al doilea debut” la Arad

”UTA vi se pare mai jos decât aţi lăsat-o?”. Răspunsul ferm al lui Laszlo Balint după ce a suferit o înfrângere la ”al doilea debut” la Arad

UTA

Comentarii

Readus la UTA pentru a îl înlocui pe Ilie Poenaru, Laszlo Balint a suferit o înfrângere la ”al doilea debut” la Arad, scor 2-1, împotriva Petrolului Ploieşti. În urma duelului, tehnicianul a ajuns la concluzia că mai e mult de muncă în faţă.

Revenit la Arad la doar nouă luni după ce fusese demis, Laszlo Balint nu a reuşit să câştige la ”al doilea debut” pe banca tehnică a UTA-ei, fiind înfrânt cu 2-1 de Petrolul.

”Lupii galbeni” s-au lăsat dominaţi în prima repriză şi au reuşit să deschidă scorul în startul părţii secunde, de la punctul cu var, în urma unui penalty acordat de Marian Barbu cu ajutorul arbitrajului video.

Irobiso a reuşit să majoreze diferenţa în scurt timp, înainte ca Otele să reducă din diferenţă, stabilind scorul final, iar UTA a atins borna de şapte meciuri fără victorie în campionat.

”UTA vi se pare mai jos decât aţi lăsat-o?”

În urma confruntării, Laszlo Balint a afirmat că echipa sa mai are mult de muncă, iar, întrebat dacă a găsit-o pe UTA mai jos decât o lăsase, antrenorul a răspuns ferm că nu doreşte să facă vreo comparaţie, deşi a afirmat că clasamentul asta sugerează.

Avem foarte mult de muncă, o înfrângere dureroasă pentru noi. Petrolul e o echipă care se organizează bine în defensivă, suferim încă la zona de finalizare.

E nevoie de muncă, dar mai presus de ori ce e nevoie de încredere. Aţi văzut şi dumneavoastră acel prim gol, penalty-ul acordat de VAR, a venit de nicăieri, aveam control asupra jocului.

Apoi s-a văzut o scădere în moralul băieţilor, în încrederea lor. Am fost obligaţi să facem acea schimbare cu Chindriş. Se pare că are o problemă musculară, trebuie să vedem cât de gravă este.

Improvizaţie iar cu Batha fundaş central, iar asta s-a văzut la golul lui Irobiso, pătrundere pe zonă centrală. Asta e situaţia, trebuie să acceptăm că e un moment dificil.

E momentul să strângem rândurile, nu avem altceva de făcut decât să muncim, că ţinem fruntea sus, mai sunt multe puncte de câştigat. Dacă ne uităm la clasament, realitatea asta spune (n.r. că a găsit-o pe UTA mai josdecât a lăsat-o).

Din punct de vedere sportiv, mi-e greu să fac o evaluare şi nu vreau să fac o comparaţie, pentru că nu ar fi corect faţă de predecesorul meu”, a declarat Laszlo Balint.

Afla mai multe despre: uta 

viewscnt
Articole similare