Eric Bicfalvi (35 de ani) este considerat o legendă a clubului rus Ural. După şase ani petrecuţi în Ekaterinburg, el a acordat un interviu amplu pentru o publicaţie rusă, în care a făcut mai multe dezvăluiri.
Eric Bicfalvi, interviu în presa din Rusia după şase ani petrecuţi la Ural
"M-am adaptat repede (n.r. - în Rusia). În primul rând, am jucat deja în Ucraina. În al doilea rând, Rusia şi România sunt asemănătoare. Aici totul este ca în Europa: bucătărie, cultură, religie, oameni, mod de viaţă", a spus Eric Bicfalvi pentru Sport-express.ru
Înainte de transferul în China, la Liaoning FC, pe care tricolorul l-a amânat cât de mult a putut, agenţii săi i-au transmis că-l pot transfera la una dintre echipele tari ale Europei, dar totul a rămas la stadiul de promisiune.
"PAOK, Nantes, Werder Bremen, Dinamo Zagreb, dar niciuna dintre ele nu a fost o opţiune 100%. Am auzit despre ele doar din cuvintele agenţilor", a mai recunoscut mijlocaşul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Eric Bicfalvi a ajuns pentru prima dată în Rusia la Tom Tomsk, în 2016, de la Dinamo Bucureşti, dar după un sezon a fost transferat la Ural cu care mai are contract până în vară şi unde are cele mai bune cifre din carieră: 167 de meciuri, 53 de goluri şi 15 pase decisive.
Fotbalistul născut în Carei a fost întrebat dacă se consideră o legendă a clubului, după cei şase ani petrecuţi la Ural: "Nu-mi place deloc să gândesc în aceşti termeni. Îmi place să fiu un jucător de echipă şi să nu mă pun deasupra celorlalţi. Las fanii să judece, dar cu siguranţă nu mă voi numi legendă".
De asemenea, reporterul a remarcat că Bicfalvi stăpâneşte limba rusă, iar fotbalistul a recunoscut că se simte ataşat de ţară: "Am învăţat câteva cuvinte şi expresii în Ucraina. M-a ajutat foarte mult să citesc cărţi în limba rusă. Cred că după atâţia ani în această ţară deja am devenit şi eu rus", a mai recunoscut tricolorul.
Eric Bicfalvi putea pleca liber de contract din Rusia, dar a refuzat s-o lase la greu pe Ural
Odată cu startul invaziei din Ucraina, fotbaliştii străini din Rusia au putut să rezilieze unilateral contractul şi să plece în Europa. În acest moment, cluburile din Rusia sunt excluse din competiţiile europene, dar Eric Bicfalvi nici n-a vrut să audă
"O dată am primit o ofertă, dar am ales să rămân la Ural. Sunt la fiecare şase luni. Ultima dată când unele cluburi au încercat să profite de situaţia politică din jurul Rusiei s-au oferit să suspende contractul. Am refuzat. După aceea nu m-au contactat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După părerea mea, acest lucru este pur şi simplu necinstit în raport cu Ural. Sunt aici pentru al şaptelea an, dau totul pentru echipă şi nu pot face asta", a adăugat Bicfalvi pentru sursa citată.
De asemenea, românul a fost întrebat ce părere are despre sancţiunile UEFA pentru fotbalul din Rusia.
„Nu m-au surprins. Eram sigur că ţările vest-europene vor pune presiune asupra FIFA. Şi aşa s-a întâmplat: presa a scris despre asta în fiecare zi, iar până la urmă decizia a fost luată. Desigur, aceasta este o situaţie proastă atât pentru cluburile ruseşti, cât şi pentru echipa naţională.
După părerea mea, RPL este în primele şase ligi din Europa. Anterior, echipele au luptat nu doar pentru campionat, ci şi pentru cupele europene. Acum au dispărut. Sper că toate acestea se vor termina curând", a mai spus Eric Bicfalvi, care şi-a dezvăluit una dintre pasiuni.
"De fapt, fotbalul este a doua pasiune, iar prima este arta. Şi dacă n-ar fi fost o carieră grozavă în fotbal, aş fi devenit, desigur, artist. S-a întâmplat să moştenesc ambele hobby-uri din familie: arta şi sportul. Tatăl meu a făcut sculpturi şi a pictat tablouri. Şi a făcut-o mult mai bine decât mine. Şi unchiul şi bunicul meu au jucat fotbal. În familie erau fie fotbalişti, fie oameni de artă: artişti, fotografi, sculptori", mai spus Eric Bicfalvi pentru publicaţia din Rusia.
- De-a lungul carierei, Eric Bicfalvi a jucat la Jiul Petoşani, FCSB, FC Buzău, Volyn Lutsk, Liaoning FC, Dinamo Bucureşti, Tom Tomsk şi Ural.
- Citește și
- ”Nu cred că mai are zile multe”. S-ar apropia următoarea demitere în Superligă! Antrenorul care ar fi pierdut încrederea conducerii | EXCLUSIV
- ”La pauză, m-am dus la ei în vestiar”. Dezvăluirea patronului unui club din Superligă, iar ce a urmat a schimbat decisiv soarta meciului: ”Erau nervoşi toţi”
- Gigi Becali a dezvăluit discuţia privată cu MM, după l-a auzit că vrea să se retragă de la FCSB
- Federaţia Română de Handbal a reacţionat după ce Cristina Neagu a fost insultată de fanii rapidişti! Ce măsuri pot fi luate împotriva spectatorilor
- Nicuşor Bancu, aproape de revenire. În ce stadiu a ajuns procesul de recuperare al jucătorului de la Universitatea Craiova
- Răsturnare de situaţie în poarta FCSB! După gafa cu Universitatea Craiova a lui Târnovanu, Gigi Becali a decis: "Ce să cauţi acolo?"
- MM Stoica s-a răzgândit în privinţa unei rivale! După ce a afirmat că nu îi dă vreo şansă la titlu, s-a sucit: ”Poate emite pretenţii” | EXCLUSIV
- România U16 a învins cu 8-0 la un turneu din Israel! Cum a arătat echipa tricolorilor
- Încă o veste devastatoare la Hatayspor! După Atsu, clubul a confirmat încă un deces: "Nu te vom uita Taner. Vei fi mereu în inima noastră"
- Aranjament la Viitorul - ASA Târgu Mureş 6-1? Un jucător al oaspeţilor: ”Suna telefonul să se bage la pariuri”
- Sorana Cîrstea, eliminată în turul doi la Dubai
- Liderul galeriei Rapidului, replică acidă pentru Cristina Neagu după ce giuleştenii au înjurat-o: ”Ea e vreun bun naţional? Nu uitaţi ce a declarat ea despre Rapid”. EXCLUSIV
- Gigi Becali, ”dezlănţuit” la adresa arbitrajului din partida cu U Craiova: ”Sunteţi ceva la cap? Şiretlicuri mizerabile”
Afla mai multe despre: eric bicfalvi, eric bicfalvi rusia