Dumitru Dragomir spune că Steaua ar deveni o adevărată forţă nu numai în România, dar şi în Europa, dacă s-ar asocia cu una dintre companiile MApN.
Steaua este pe locul secund în Liga 2, care asigură promovarea directă în Liga 1, însă echipa de fotbal în continuare nu are dreptul de a trece în primul eşalon.
O discuţie apărută în trecut, despre o asociere cu o companie controlată de MApN, ar fi calea spre a obţine dreptul de promovare, spune Dumitru Dragomir.
Steaua s-ar transforma într-o adevărată forţă dacă s-ar asocia cu Romtehnica
În continuare, două alineată din Legea Sportului şi unul din regulamentul de licenţiere al FRF îi blochează Stelei drumul spre Liga 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia este neschimbată faţă de acum un an, dar speranţele steliştilor se leagă de proiectul de modificare a Legii Sportului depus în Parlament de Vasile Dîncu.
Dumitru Dragomir vede însă o altă soluţie. Fostul preşedinte al LPF susţine că o asociere cu Romtehnica i-ar rezolva Stelei toate problemele şi i-ar asigura o finanţare incredibilă pentru nivelul Ligii 1.
Discuţia despre asocierea cu Romtehnica a apărut în urmă cu un an, ca soluţie pentru ca Steaua să nu mai aparţină direct de MApN:
”De ce nu se asociază cu Romtehnica, asta care cumpără şi vinde armament? Că e privată... Ăştia mai au şi bani, iar în loc de Steaua să-i spună RomTehnica!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sunt naivi, l-am văzut şi pe Talpan că a vorbit despre asta. Ei dacă se duc la Romtehnica şi ăştia le finanţează şi clubul sportiv, voi vă daţi seama? Ăştia o să spargă Europa”, a spus Dumitru Dragomir la Fanatik.ro.
Discuţia despre intrarea Stelei sub controlul Romtehnica a părut încă din vara trecută
Şi în urmă cu un an, Steaua se confrunta cu aceleaşi probleme. Şi atunci, echipa din Ghencea a intrat în play-off şi a terminat pe loc de baraj, dar n-a avut dreptul să joace în Liga 1.
A apărut atunci discuţia despre o asociere cu Romtehnica, o companie privată, dar care este controlată în totalitate de MApN.
Atunci s-a discutat despre înfiinţarea unei societăţi la care Romtehnica să fie acţionar majoritar şi care să administreze Steaua.
Este un model folosit în general de primării, care finanţează echipele locale prin intermediul unor companii pe care le controlează.
De exemplu, FC Argeş este finanţată de Primăria Piteşti printr-o asociaţie unde acţionari sunt SC Apă Canal 2000 SA şi SC Salubritate 2000 SA.
Recent, şi Vasile Dîncu a avansat această variantă.
”Dacă CSA Steaua poate să intre în Liga 1, prin ordinul de ministrul pe care l-am dat în timpul mandatului meu de ministru, se poate transforma în entitate de drept privat, dacă 1% din acţiune le ia Romtehnica, care este o unitate privată, sau AS47.
Poate juca în actualele condiţii. Nu era necesar acest lucru”, a spus Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării.
Romtehnica este o companie de stat la care MApN este unicul acţionar. Prin Romtehnica, Ministerul Apărării face achiziţii de echipamente şi tehnică militară pentru modernizarea Armatei României.
În cadrul unui astfel de parteneriat, MApN ar pune la dispoziţie marca Steaua, dar ar rămâne în continuare proprietara ei.
- Citește și
- Charalambous, amuzat după ce Şumudică s-a ales cu tricoul lui Cristiano Ronaldo. Cum a comentat episodul
- Bergodi, comparaţie fabuloasă după remiza cu Farul: ”E ca Eto'o la Inter, cu Mourinho”. La ce jucător se referea
- VIDEO | ”Domnilor, haideţi să fim serioşi”. Gică Hagi şi-a ieşit din minţi după remiza cu Sepsi: ”Asta ar fi culmea, să dau explicaţii despre schimbări”
Afla mai multe despre: romtehnica