Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Are cea mai mare greutate”. Lovitura grea primită de Hagi chiar înaintea derby-ului cu CFR Cluj! Absenţa care ar putea face diferenţa | EXCLUSIV

”Are cea mai mare greutate”. Lovitura grea primită de Hagi chiar înaintea derby-ului cu CFR Cluj! Absenţa care ar putea face diferenţa | EXCLUSIV

Farul Constanța

Comentarii

Cu doar o zi înaintea meciului cu CFR Cluj, Gică Hagi (58 de ani) a primit o lovitură extrem de grea. Golgheterul echipei sale, Denis Alibec (32 de ani), a suferit o accidentare, care îl previne din a putea evolua împotriva campioanei.

În a cincea etapă a play-off-ului, liderul Farul Constanţa urmează să primească vizita ocupantei locului secund, CFR Cluj, într-un derby care poate cântări enorm în calculele pentru titlu.

Înaintea partidei, echipa pregătită de Gică Hagi avea un avans de un punct faţă de campioană şi de doar două faţă de vicecampioana FCSB, aflată pe ultima treaptă a podiumului.

”Are cea mai mare greutate”

Aşadar, o victorie cu CFR Cluj ar putea fi uriaşă pentru ”Rege” şi jucătorii săi, dar Farul nu va putea conta pe vedeta sa, jucătorul care a ”strălucit” în acest sezon, Denis Alibec.

Atacantul de 32 de ani a suferit o accidentare şi nu a prins lotul pentru derby-ul cu CFR Cluj, spre dezamăgirea nu doar a sa, ci şi a lui Gică Hagi.

Înaintea meciului, prezent în studioul Orange Sport, Basarab Panduru a fost întrebat care dintre cele două absenţe importante ale celor două echipe are mai mare greutate, cea a lui Ciprian Deac sau a lui Denis Alibec.

Deac nu va mai păşi pe gazon în acest sezon, după ce a suferit o accidentare în zona umărului, pentru care a fost şi nevoit să se opereze.

Lovitura grea primită de Hagi chiar înaintea derby-ului cu CFR Cluj

Chiar şi aşa, Panduru consideră că absenţa lui Alibec este mult, mult mai importantă pentru Farul Constanţa decât cea a lui Ciprian Deac pentru CFR Cluj.

”(n.r. ce absenţă are mai multă greutate, cea a lui Deac sau a lui Alibec?) Eu cred că Alibec are mai mare greutate, dacă intrebi de greutate. Mi se pare că e chiar jucător anul ăsta.

Face cel mai bun sezon al lui de când joacă fotbal. M-am uitat, are mai multe minute ca la ultimele trei echipe, în ultimele trei sezoane, mai multe goluri. Anul ăsta e un jucător complet.

Şi Mazilu şi Munteanu benenficiază de acest joc al lui. Şi Deac e important pentru CFR, dar dacă mă întrebi de greutate, clar Alibec”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: denis alibec 

viewscnt
Articole similare