Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce an pentru Istvan Kovacs! Arbitrul român, delegat la cel mai aşteptat duel din Liga Naţiunilor. Ce partide vor conduce Feşnic, Bîrsan şi Barbu

Ce an pentru Istvan Kovacs! Arbitrul român, delegat la cel mai aşteptat duel din Liga Naţiunilor. Ce partide vor conduce Feşnic, Bîrsan şi Barbu
Comentarii

Istvan Kovacs va arbitra un meci de cinci stele din Liga Naţiunilor. Va conduce două foste campioane mondiale.

Ce an pentru Istvan Kovacs! Arbitrul român, delegat la un meci de cinci stele, din Liga Naţiunilor

Istvan Kovacs are un an absolut fabulos. Arbitrul român se află în cel mai bun moment al carierei.

De-a lungul acestui an, Kovacs a condus semifinala de vis din Liga Campionilor dintre Manchester City şi Real Madrid (4-3), va participa la Campionatul Mondial din Qatar şi a arbitrat finala Conference League, adjudecată de AS Roma în faţa formaţiei Feyenoord.

Iar veştile bune nu se opresc aici pentru arbitrul de 37 de ani. Istvan Kovacs a fost delegat la centru la duelul Germania - Italia, cel mai important meci din etapa a 4-a din Liga Naţiunilor. Va avea loc marţi, 14 iunie, de la ora 21:45, la Monchengladbach, informează FRF.

Acesta va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Al patrulea oficial va fi Andrei Chivulete.

Germania şi Italia fac parte din grupa A3, alături de Anglia şi Ungaria. După primele două etape, Italia este pe primul loc, cu patru puncte, în timp ce nemţii ocupă poziţia a treia, cu două puncte.

În runda a treia, Italia va juca pe Wembley cu Anglia, practic, o reeditare a finalei de la Campionatul European de anul trecut. Germania va întâlni Ungaria.

Italia este campioana europeană în exerciţiu, iar de-a lungul istoriei a câştigat de patru ori Campionatul Mondial. Tot patru trofee mondiale are şi Germania, ultima oară în 2014.

De asemenea, un alt arbitru român, Horaţiu Feşnic va consuce partida Ţările de Jos - Ţara Galilor, din grupa A4, din Liga Naţiunilor.

Acesta va fi ajutat de asistenţii Valentin Avram şi Alexandru Cerei, iar al patrulea oficial va fi Sebastian Colţescu.

UEFA a delegat două brigăzi din România şi în preliminariile EURO U21 din 2023.

Marcel Bîrsan va conduce partida Cehia – Andorra, luni, 13 iunie, la Brno. El va fi ajutat de Radu Ghinguleac şi George Neacşu, asistenţi, şi de al patrulea oficial Andrei Antonie.

Marian Barbu se va afla la centru la jocul de luni, 13 iunie, dintre Albania şi Kosovo. Mihai Marica şi Imre Bucsi sunt arbitrii asistenţi, în timp ce Lucian Rusandu va fi al patrulea oficial.

Afla mai multe despre: istvan kovacsliga natiunilor 

viewscnt
Articole similare