Cealaltă faţă a lui Dorinel Munteanu. Adulat pentru performanţe, blamat pentru comportament. Povestea unui ”neamţ” în Moldova | EDITORIAL

Oţelul Galaţi de astăzi înseamnă Dorinel Munteanu. Este opera lui, creaţia lui, poartă în totalitate semnătura ”Neamţului”. Întâi, a făcut-o campioană, apoi, a ridicat-o din Liga 3 şi a consolidat-o în elită, dar nu ar fi la fel de popular dacă nu ar avea şi un temperament pe măsură.

Oţelul Galaţi este în continuare invincibilă în campionat! Etapele trec, sezonul îşi urmează traseul firesc, dar nu s-a găsit încă vreo echipă care să îi poată învinge pe gălăţenii lui Dorinel Munteanu. Până în etapa a 11-a, cel puţin, ”Neamţul” face ce face şi tot găseşte cea mai bună soluţie ca sa scoată tot ce e mai bun de la echipa sa. Oţelul nu ar mai fi cu adevărat Oţelul dacă nu ar fi şi Dorinel acolo, trup şi suflet.

Dar, de-a lungul carierei sale de antrenor şi mai ales în ultima vreme, performanţele sportive ale lui Munteanu sunt puse în balanţă cu firea lui vulcanică, atât la marginea terenului de fotbal, cât şi în declaraţii. Iar cei rău-voitori chiar ar susţine faptul că ieşirile nervoase ale acestuia ar conta mai mult decât rezultatele echipei.

În aceste zile, a luat amploare un caz controversat care-l implică pe Dorinel Munteanu. În meciul cu Dinamo (1-1), l-a tras de tricou pe David Maftei, tânărul său jucător în vârstă de 20 ani. Lumea fotbalului românesc s-a sesizat şi, ca orice subiect care naşte polemică, s-au creat, astfel, două tabere: pro şi contra Dorinel.

Şi uite cum, dintr-odată, parcă s-a uitat imediat tot ce a făcut şi face în continuare ”Neamţul” la Galaţi şi în fotbalul mioritic, este dat exemplu de ”Aşa, nu!” şi arătat cu degetul. Chiar dacă nici asta nu-i frumos!

Dorinel, primul descălecat la Galaţi. Oţelul, campioană, supercampioană şi aventura UCL

Dorinel Munteanu s-a retras din cariera de jucător la o vârstă înaintată, la aproape 40 de ani. O carieră în care deţine şi acum recordul all-time de meciuri în tricoul echipei naţionale a României, 134, şi datorită celor aproape 10 ani petrecuţi în fotbalul german, la Koln şi Wolfsburg, a rămas cunoscut şi sub forma de ”Neamţul”.

Un apelativ pe care l-a consolidat şi după ce a devenit antrenor, prin adoptarea unui stil nespectaculos, dar serios şi muncitoresc. Iar performanţele sale şi ca antrenor vorbesc de la sine.

Primul mandat al lui Dorinel la Galaţi s-a consumat în perioada 2009-2012. Trei ani de zile în care Oţelul a strălucit, a scris istorie în fotbalul românesc şi a fost un exemplu de urmat pentru toate celelalte competitoare. În 2011, Dorinel Munteanu a făcut-o pe Oţelul campioană şi supercampioană a României.

Cu toate că Mircea Lucescu, actualul selecţioner al României, are dubiile sale cu privire la cât de corect a fost luat acel titlu naţional de Galaţi (în acelaşi caz fiind Urziceni, în 2009), istoria reţine ce se ştie acum: Oţelul Galaţi, campioana României în 2011.

A urmat apoi participarea în grupele Ligii Campionilor, pe vremea când România încă trimitea direct o echipă în această fază a celei mai importante competiţii la nivel de cluburi. Acolo însă, în 2011-2012, Oţelul a terminat grupa cu zero puncte, pe ultimul loc, în urma celor de la Benfica (12 puncte), Basel (11) şi Manchester United (9).

Cu toate că a fost ultima, pierzând toate cele şase meciuri, campioana României nu s-a făcut cu totul de râs. A pierdut la limită cu Basel (1-2 şi 2-3) şi cu Benfica (de două ori 0-1) şi la două goluri diferenţă ambele eşecuri cu United-ul lui Sir Alex Ferguson (de două ori 0-2). Un parcurs onorant pentru o campioană inedită!

Începutul ascensiunii

Plecat în 2012 de la Galaţi, Dorinel a revenit nouă ani mai târziu în oraşul de la malul Dunării. La întoarcere, ”Neamţul” a găsit-o pe Oţelul într-o situaţie cu totul diferită faţă de cum o lăsase la prima experienţă. Reînfiinţată în 2016, echipa era în liga a treia, zbătându-se prin diviziile din subsolul fotbalului românesc.

Dar Dorinel Munteanu a arătat că este un neamţ prin definiţie. Nu a stat să se plângă, să se lamenteze, ci s-a pus pe treabă. Nu i-a fost ruşine să meargă într-o divizie inferioară din România pentru a-i reda Galaţiului strălucirea Oţelului de odinioară. Şi a făcut tot ce a putut pentru a-şi vedea acest vis îndeplinit. A muncit din greu, s-a murdărit pe mâini de noroi, a căzut o dată, s-a ridicat de două ori. Nu s-a dat în lături de la nimic şi a reuşit. Un neamţ desăvârşit.

Când s-a întors în 2021 la Galaţi, echipa era în liga a treia, iar în anul următor, 2022, era în liga a doua. Şi peste încă un an, Oţelul era din nou o echipă de primă ligă. În sezonul 2021-2022, gălăţenii au promovat în Liga 2 de pe primul loc în Liga 3, iar în sezonul 2022-2023 a promovat direct în Superliga.

Deşi a terminat play-off-ul Ligii 2 pe locul 3, a reuşit să intre în elită fără să mai dea barajul de promovare, întrucât CSA Steaua, ocupanta locului 2, nu a avut (şi încă nu are) drept de promovare în prima ligă.

La finalul meciului câştigat cu Unirea Dej (1-0), cel care a asigurat promovarea matematică, cei 10.000 de fani ai Oţelui au invadat stadionul din Galaţi şi au sărbătorit revenirea în elita fotbalului românesc. Iar lucrurile frumoase şi făcute corect, într-un mod profesionist, aveau să continue la oraşul moldovean de pe malul Dunării şi în Superliga. Totul, graţie lui Dorinel Munteanu.

Cuprins de emoţie, cu lacrimi în ochi, ”Neamţul” a continuat să-şi propună provocări îndrăzneţe, poate pentru alţii, dar realizabile pentru el: ”Niciodată nu mă ia gura pe dinainte. Îmi doresc play-off, ce-aş fi putut spune? Că joc la retrogradare? Tot timpul îmi propun maximul ca să obţin ce vreau.

Nu va fi uşor. Chiar dacă suntem nou-promovată, campionatul este foarte lung. Nu înţeleg de ce pentru unii este o surpriză, pentru că eu nu am nicio surpriză. Sunt convins că vom face o surpriză plăcută în campionat”. Şi încă o dată, cu o voinţă de fier, Dorinel a dovedit că ce îşi propune, de cele mai multe ori, duce la bun sfârşit.

Revenirea în elită

Aşadar, la 12 ani de când lua titlul, Oţelul revenea în prima ligă a României. Iar obiectivul anunţat de Dorinel pentru sezonul în care Galaţiul avea statut de nou-promovată, play-off-ul, a fost foarte aproape să fie atins.

Finalul stagiunii competiţionale a fost unul cu multe ghinioane pentru gălăţeni. Au încheiat campionatul trecut pe locul 2 în play-out, au ratat şi prezenţa în cupele europene, după ce a fost învinsă atât în finala Cupei României la penalty-uri de divizionara secundă Corvinul Hunedoara, cât şi în semifinala cu U Cluj.

Cu toate că nu a încheiat sezonul în cel mai bun mod posibil, Dorinel Munteanu a avut destule motive să fie mulţumit de primul an petrecut de Oţelul înapoi pe prima scenă fotbalistică din România: ”Nu ştiu dacă unii mă consideră nebun, dar, după acest ciclu de trei ani în care echipa a avut un progres, pot să spun că sunt foarte mulţumit. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru aceşti trei ani minunaţi pentru fotbalul gălăţean, vreau să felicit suporterii mulţumiţi, dar şi pe cei nemulţumiţi. O echipă nu se construieşte într-o săptămână, două sau trei. 

Am încheiat un ciclu foarte greu, dar foarte frumos. Chiar dacă am fost aproape de Europa, nu am reuşit să facem acest pas. Ne-am atins nivelul maxim. Nu pot să fiu supărat. Chiar dacă sunt necăjit că am pierdut două posibilităţi de a merge în Europa, trebuie să mă bucur pentru băieţi şi pentru suporteri, care cred că-şi vor aminti de sezonul acesta”.

”Neamţul” de la Galaţi, între controverse şi performanţe

Dar parcă tot acel ghinion i se întoarce în acest sezon sub forma unor rezultate nemaipomenite. Până în etapa a 11-a, Oţelul încă este invincibilă, fiind singura echipă din România care nu a pierdut vreun meci. A reuşit victorii cu Botoşani (3-2, deplasare), FCSB (2-0, d), Hermannstadt (1-0, acasă) şi Sepsi (2-0, a) şi remize cu Farul (0-0, a), UTA (1-1, d), Petrolul (0-0, d), Dinamo (0-0, a) şi Rapid (0-0, d).

Dar tot în sezonul ăsta s-au adunat în jurul lui Dorinel parcă mai multe controverse ca niciodată. Întâi, a fost episodul în care s-a contrat cu un suporter gălăţean, la meciul cu Hermannstadt, apoi a urmat deja celebra scenă când l-a tras de tricou pe tânărul Maftei, în duelul cu Dinamo, pentru ca totul să degenereze şi după aceea, ca într-un cerc vicios, continuu: să fie pus la zid pentru acest gest, el să răspundă prin tot felul de declaraţii şi să lanseze alte atacuri, îndreptate fie către analişti sportivi, fie să afirme că nu a avut prieteni în ”Generaţia de Aur” a României, ci doar coechipieri.

”Sunt trăirile jocului. Sunt puţini oameni care pot să înţeleagă acest lucru, indiferent câţi ani au în televiziune. Băieţii pe teren se simt foarte bine. Ei ştiu că la mine în vestiar este o atmosferă propice performanţei. Îmi mai sare şi mie ţandăra! Ăla minte care nu recunoaşte că nu-şi iese din pepeni câteodată. Am suferit eu foarte mult, dar am arătat putere şi experienţă ca să trec peste toate greutăţile”, afirma Dorinel, după meciul cu Rapid, despre agitaţia creată în jurul său.

Aceste scăpări din decor ale lui Dorinel Munteanu au scindat lumea fotbalului românesc în două părţi. Unii i-au blamat vehement ieşirile nervoase, alţii i-au luat apărarea, susţinând că se exagerează deosebit de mult. Un lucru este cert: Dorinel Munteanu nu este perfect. Dar cine din lumea asta, cine dintre noi, este? Dorinel, cu inima-i înflăcărată şi spiritu-i impulsiv, prin felul său de a se dărui, dedica şi trăi fotbalul, se expune şi de mute ori, meritat sau nu, încasează lovituri provocatoare din diferite părţi. 

Iar, în fotbal, pe un antrenor îl ţin rezultatele. Şi Dorinel Munteanu are de unde la Galaţi. Performanţele deja amintite din primul său ”descălecat” şi promovările succesive din al doilea mandat, din Liga 3 până în Superliga, unde bate deja la porţile cupelor europene. Sau, aşa cum îl ştim, de ce nu şi mai mult. Că, vorba ceea, are de unde.

Să nu ne trezim cu el că mai face şi în sezonul acesta, 2024-2025, ceva asemănător cu 2011. Mai ales că tradiţionalele echipe care se luptă an de an la vârful ierarhiei se mişcă pe modul un pas în faţă şi unul pe loc, şi tot aşa. Iar ”Neamţul” doar atât aşteaptă. Când va vedea până şi cea mai mică şansă de a realiza (încă) ceva notabil, va profita de ea la maximum.

Dorinel, în topul din prezent al celor mai longevivi antrenori din Superliga

Dorinel Munteanu a ajuns la un nivel la care foarte mulţi antrenori români aspiră, dar extrem de puţini îl ating. Acela de a avea statut de legendă a unui club de fotbal, să fie sinonim cu oraşul pe care îl reprezintă. La acel nivel în care atunci când te gândeşti la un oraş sau la o echipă, să-ţi vină imediat în cap numele antrenorului respectiv. Ce a făcut şi continuă să facă Dorinel pentru Oţelul merită toate felicitările.

Dar ce face Dorinel Munteanu ca antrenor şi în tot fotbalul românesc este o bornă destinată nu oricui, ci doar celor mai buni, dedicaţi şi responsabili cu profesia lor de ”principali”. Mai pe scurt, în prezent, Dorinel este în top 3 cei mai longevivi antrenori din Superliga României! Din toţi cei 16 tehnicieni din prima ligă, doar Hagi la Farul şi Măldărăşanu la Hermannstadt au mandate mai lungi decât Munteanu la Oţelul.

Topul din prezent al longevităţii antrenorilor din Superliga: 

1. Farul Constanţa - Gică Hagi (iunie 2021)
2. Hermannstadt - Marius Măldărăşanu (1 iulie 2021)
3. Oţelul Galaţi - Dorinel Munteanu (6 iulie 2021)
4. FCSB - Elias Charalambous (martie 2023)
5. UTA Arad - Mircea Rednic (aprilie 2023)
6. Unirea Slobozia - Adi Mihalcea (iunie 2023)
7. U Cluj - Ioan Ovidiu Sabău (august 2023)
8. Dinamo - Zeljko Kopic (decembrie 2023)
9. U Craiova - Costel Gâlcă (17 aprilie 2024)
10. CFR Cluj - Dan Petrescu (30 aprilie 2024)
11. Petrolul Ploieşti - Mehmet Topal (1 iulie 2024)
12. Botoşani - Liviu Ciobotariu (24 iulie 2024)
13. Rapid - Marius Şumudică (august 2024)
14. Gloria Buzău - Eugen Neagoe (5 septembrie 2024)
15. Sepsi OSK - Valentin Suciu (10 septembrie 2024)
16. Poli Iaşi - Emil Săndoi (11 septembrie 2024)

Şi, luând aminte de vorba lui Mircea Lucescu, aceea că ”antrenorul e tot atât de bun ca ultimul lui rezultat”, observăm că toţi cei trei antrenori din faţă îşi antrenează echipele de cel puţin trei ani de zile. Cum au reuşit asta? Datorită performanţelor realizate, care le permit să stea în acelaşi loc perioade atât de lungi de timp. Pentru Dorinel Munteanu, cel din a doua sa experienţă ca ”neamţ” în Galaţi, vorbesc cele două promovări succesive din Liga 3 în Liga 1, finala Cupei României şi invincibilitatea din sezonul actual. 

Să mai facă cineva cu o echipă măcar o parte din ce a reuşit Dorinel la Oţelul! Iată cum ar suna o provocare pentru orice alt tehnician din România. Ar accepta oricare dintre ei să repete măcar într-o oarecare măsură rezultatele şi succesul celui mai selecţionat tricolor all-time cu echipa-fanion din Galaţi? Să preia o echipă din Liga 3 şi să o ducă, în trei ani de zile, cu progrese de la un sezon la altul, în lupta pentru play-off în Superliga? Aşa ca Dorinel Munteanu, ”Neamţul” care a luat principiile fotbalului german şi le-a adus cu el, prin intermediul Dunării, până la oraşul-port Galaţi. Unde a făcut o echipă de fotbal de ”Oţel”.

Editorial: Ciprian Chirilă

Afla mai multe despre: dorinel munteanu, otelul galati, liga 1, liga 2, liga 2, special