You are here:

Cum poate Alibec să revină la Farul. Hagi dezvăluie condiţia: ”Aşa vine la noi”

Cum poate Alibec să revină la Farul. Hagi dezvăluie condiţia: ”Aşa vine la noi”

Farul Constanța

Comentarii

Internaţionalul român Denis Alibec (33 de ani) este liber de contract, iar printre posibile sale viitoare destinaţii se află şi Farul Constanţa.

Hagi, un nou transfer la Farul. Care este condiţia: ”Dacă nu va reuşi, vine la noi”

Gică Hagi a susţinut o conferinţă de presă înaintea meciului contra Unirii Slobozia. Printre subiectele abordate, a vorbit şi despre posibila revenire a lui Denis Alibec la Farul.

”Regele” a transmis faptul că echipa din Constanţa va fi mereu ”casa lui” Alibec, iar decizia de a se întoarce la malul mării sau nu îi aparţine doar lui. Acesta a luat campionatul cu Farul în 2023.

Recent, Denis Alibec a fost alături de naţionala României la EURO 2024 şi a fost printre invitaţii de marcă de la nunta lui Denis Drăguş.

Atacantul în vârstă de 33 de ani este liber de contract în acest moment, după ce şi-a încheiat aventura de la Muaither SC, în Qatar.

”Trebuie să-l întrebaţi pe Denis (n.r. Alibec) dacă vrea să revină, e decizia lui. Eu nu vreau să intru în aceste lucruri, chiar dacă e clar că el e binevenit oricând acasă. E casa lui, ştie şi el. Depinde de el, de cum vede lucrurile şi de oportunităţile pe care le are.

Atunci, indiferent de orice, el poate veni acasă oricând. Am înţeles că prioritatea lui este să găsească ceva afară. Dacă nu va reuşi, vine la noi”, a declarat Gică Hagi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Farul va debuta în noul sezon al Superligii României vineri, de la ora 18:30, împotriva nou-promovatei Unirea Slobozia.

Afla mai multe despre: faruldenis alibecgica hagi 

viewscnt
Articole similare