Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dani Coman, primul anunţ după ce TAS a făcut lumină în cazul depunctării lui Hermannstadt: "Nu lăsăm ca această decizie dură să ne domine"

Dani Coman, primul anunţ după ce TAS a făcut lumină în cazul depunctării lui Hermannstadt: "Nu lăsăm ca această decizie dură să ne domine"

Hermannstadt​

Comentarii

Preşedintele executiv al FC Hermannstadt, Dani Coman, a declarat, vineri, după ce clubul a pierdut apelul la TAS cu privire la depunctarea primită în decembrie, că gruparea din Sibiu respectă această hotărâre, dar nu o va lăsa să o domine.

Dani Coman, după eşecul de la TAS: "Respectăm decizia, dar nu o vom lăsa să ne domine"

“Am demonstrat din Liga a II-a până în prezent că suntem o echipă, dar nu una obişnuită. Dintr-o echipă de fotbal rănită şi retrogradată, am reconstruit pas cu pas o familie! Aici mă refer la o familie formată din luptători, din supravieţuitori şi din caractere adevărate. Aceşti fotbalişti şi staff-ul FCH au demonstrat împreună că sunt un grup unic, capabil să se bată oricând de la egal la egal cu cei mai puternici adversari din prima ligă! Rezultatele lor au demonstrat acest fapt, pe care sunt de părere că nimeni nu poate să-l contrazică în vreun fel. Este adevărat că am pierdut cele 9 puncte şi ne vom împăca în timp cu această decizie finală a celor de la T.A.S.

La fel de bine învăţăm acum încă o dată din greşelile pe care le-am făcut în trecut. Este important ca în astfel de momente să ne păstrăm calmul şi raţiunea. Este important să rămânem uniţi şi să nu lăsăm ca această decizie dură să ne domine. Respectăm decizia T.A.S., dar nu o vom lăsa să ne domine! Este important să-i respectăm pe aceşti eroi care ne-au făcut mândri să avem din nou fotbal în cel mai frumos oraş din România! Este important ca acum să le transmitem toată susţinerea noastră în meciurile care vor urma! Rămânem uniţi şi mergem mai departe! ”, a spus Coman, potrivit FC Hermannstadt.

Şi căpitanul Petrişor Petrescu a afirmat că el şi colegii săi respectă decizia TAS: “Nu ne pică deloc bine această decizie, dar asta nu înseamnă că ne dăm înapoi de la luptă. Este nedrept, fiindcă am muncit din greu pentru ele. Sunt nouă puncte, trei victorii, dar asta este! Respectăm decizia şi continuăm lupta pe teren. Suntem profesionişti, asta trebuie să facem acum”.

Afla mai multe despre: dani comanhermannstadt 

viewscnt
Articole similare