Universitatea Craiova nu mai are răbdare şi ia primele măsuri radicale înainte de intrarea în play-off. Antrenorul Eugen Neagoe a analizat situaţia şi după o lună a anunţat decizia.
Eugen Neagoe confirmă măsurile radicale de la Universitatea Craiova
Oltenii au lungit lista cu antrenorii schimbaţi, dar rezultatele au întârziat să apară. Deşi are locul de play-off asigurat, Universitatea Craiova e la mare distanţă de liderul Superligii.
Eugen Neagoe a vorbit despre înfrângerea cu Farul, scor 1-2, şi primite un joc mai bun cu CFR Cluj, echipă pe care Universitatea Craiova o primeşte acasă, sâmbătă, de la 20:00, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Eu cred că jucătorii şi-au dat seama de greşelile pe care le-am făcut la ultima partidă (n.r. - cu Farul, 1-2). Ştiu că suporterii noştri sunt dezamăgiţi pentru jocul pe care l-am făcut în prima repriză, dar eu sunt convins că mâine (n.r. - cu CFR Cluj) lucrurile vor sta altfel pe teren. Mâine seară vreau să intrăm foarte montaţi, cu o atitudine foarte bună. Ştim cu toţii că baieţii au valoare, dar asta trebuie să o arătăm în teren. Vom face tot ce depinde de noi să ieşim învingători mâine seară", a declarat Eugen Neagoe, înainte de meciul cu campioana României.
De asemenea, noul principal a confirmat rezilierile pregătite în cadrul lotului. În direct la Orange Sport, Mihai Rotaru a anunţat că urmează şi alte plecări din Bănie, după Giedrius Arlauskis.
"Numeric suntem mulţi. Probabil se vor mai lua nişte decizii (n.r. - în privinţa rezilierilor) zilele următoare. Îmi doream mult mai mult şi sunt convins că toată lumea dorea mai mult de la noi.
Trebuie să învăţăm din aceste reprize proaste pe care le-am făcut şi să începem încă din minutul 1 să jucăm fotbal. Jucători cu mare experienţă... Nu m-am aşteptat în niciun moment că vom face greşelile pe care le-am făcut", a adăugat Eugen Neagoe.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Surpriză! Cosmin Contra a revenit în fotbal, dar nu pe banca tehnică! Cu ce se ocupă acum fostul selecţioner
- Juan Toja, prima declaraţie după ce a dispărut mai mulţi ani. Cum arată acum şi ce mai face fostul mijlocaş al FCSB-ului. FOTO
- Cine a fost cel mai valoros portar străin din istoria Superligii: ”A avut o carieră mare, a fost incredibil” | VIDEO EXCLUSIV
- U Craiova 1948, aproape de despărţirea de un jucător de bază din ultimul sezon: ”Verbal s-a spus că ne înţelegem”. Pentru ce alt fotbalist există interes
- BREAKING | Verdict în cazul Mario Iorgulescu! Fiul şefului LPF a fost condamnat la 15 ani şi opt luni de închisoare. Ce daune va plăti familia sa
- Rotaru a dezvăluit că i-a oferit 300.000 de euro lui Hagi pentru un jucător de la Farul: ”Extraordinar”. Cine este fotbalistul ofertat de U Craiova
- Ce a păţit Dumitru Dragomir când a intrat într-un restaurant din Spania. A rămas perplex: ”Nepoţii mei se uitau...” | EXCLUSIV
- LIVE VIDEO | Rapid - U Craiova 1948, de la ora 20:00, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. Mutu, în căutarea primei victorii împotriva fostei echipe
- LIVE VIDEO | U Cluj - CS Mioveni, de la ora 17:00, pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. Nicolae Dică speră la un nou rezultat pozitiv
Afla mai multe despre: eugen neagoe, universitatea craiova, plecari universitatea craiova