Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Surpriză! Cosmin Contra a revenit în fotbal, dar nu pe banca tehnică! Cu ce se ocupă acum fostul selecţioner

Surpriză! Cosmin Contra a revenit în fotbal, dar nu pe banca tehnică! Cu ce se ocupă acum fostul selecţioner

Fotbal

Comentarii

Liber de contract după despărţirea de Al Ittihad, din această vară, Cosmin Contra (47 de ani) a revenit oficial în fotbal, dar nu pe banca tehnică. Fostul selecţioner al României a semnat cu DAZN Spania, pe funcţia de expert la meciurile din LaLiga.

Sezonul trecut, Al Ittihad, fosta echipă a lui Cosmin Contra, s-a aflat în fruntea clasamentului o bună perioadă de timp, dar a pierdut campionatul în favoarea lui Al Hilal.

Cu cinci runde rămase, echipa pregătită de român avea un avans de opt puncte faţă de urmăritoarea Al Hilal, dar a avut parte de un final dezastruos de sezon.

Cosmin Contra a revenit în fotbal, dar nu pe banca tehnică

Al Ittihad şi-a pierdut întreg avansul şi a ajuns să se claseze pe locul secund, iar Cosmin Contra a plătit cu postul, fiind făcut praf de fani pentru ”performanţa” reuşită.

Aşadar, fostul selecţioner, înlocuit de Nuno Espirito Santo, a rămas liber de contract, iar, până acum, nu a mai acceptat orice fel de funcţie.

În perioada în care se zvonea că Dan Petrescu va pleca de la CFR Cluj, Contra era favoritul să îl înlocuiască, dar, în cele din urmă, ”Bursucul” a rămas în Gruia.

Şi Adrian Mititelu l-ar fi dorit pe tehnicianul de 47 de ani la U Craiova 1948, însă Nicolo Napoli a sosit în Bănie în cele din urmă.

Cu ce se ocupă acum fostul selecţioner

Cosmin Contra a revenit acum în fotbal, dar nu pe banca tehnică, ci pe micile ecrane! Fostul selecţioner al României a semnat cu DAZN Spania, pentru care este expert la meciurile din LaLiga.

Tehnicianul român a ”debutat” pe 4 februarie, la meciul dintre două dintre fostele sale echipe, Ateltico Madrid - Getafe, încheiat cu scorul de 1-1.

DAZN este o platformă de streaming, asemănătoare cu Netflix, HBO Max sau Amazon Prime, dar care oferă diverse competiţii sportive, nu filme sau seriale.

Deşi în România DAZN nu deţine drepturile vreunei competiţii importante din fotbal, în alte ţări oferă spectacolul din Champions League şi din câteva campionate importante ale Europei.

După eşecul de la Al Ittihad, sigurele trofee câştigate de Contra în cariera de antrenor rămân Cupa României, la Petrolul, în 2013, şi Cupa Ligii, alături de Dinamo, în 2017.

Afla mai multe despre: cosmin contra 

viewscnt
Articole similare