Invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a povestit un episod necunoscut de la un antrenament al FCSB-ului, când doi jucători au fost la un pas de bătaie, în timpul unei 'miuţe' de la finalul şedinţei de pregătire, incidentul fiind trecut cu vederea de managerul general al vicecampioanei.
Coechipieri la FCSB în perioada 2016-2017, Gabi Tamaş (39 de ani) şi Gabi Enache (32 de ani) au fost la un pas de bătaie la un antrenament al echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cei doi au participat la o 'miuţă' în urma unui antrenament, 'miuţă, pe care fotbaliştii o luau foarte în serios, ajungând chiar să parieze pe meciuri şi se îşi dea silinţa pe teren.
”Ce să facă, să se zgârie pe faţă, să se scuipe?”
La un moment dat, Gabi Tamaş s-a enervat şi şi-a lovit coechipierul, dar Enache nu a dat înapoi, iar spiritele s-au liniştiti rapid.
MM Stoica a văzut tot incidentul, dar a ales să nu aplice sanţiuni vreunuia dintre jucători, întrucât nu consideră că astfel trebuie pedepsite astfel de evenimente.
Managerul general al vicecampioanei a recunoscut că a închis de mai multe ori ochii atunci când a văzut bătăi la antrenamente, considerând că aşa se descarcă jucătorii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Tamaş şi Enache, la un pas de bătaie la antrenament
”Făceam astea (n.r. 'miuţe') la sfârşit. Era chiar pe pariuri, se băgau 'materiale', era ok. O dată, era să se bată Tamaş cu Enache şi am apreciat faptul că Enache nu a dat înapoi!
Nu s-au bătut, s-au oprit amândoi, dar nu s-a speriat Enache... (n.r. se poate ajunge la chestiuni de genul acesta când sunt mize) Nu e problemă, da, e ok.
Eu vă dau cuvântul meu de onoare că am prins bătăi şi am închis ochii, <<bă, nu ştiu, nu am văzut, nu amendez>>. Sunt bărbaţi, ce să facă? Să se zgârie pe faţă? Să se scuipe?
(n.r. nu se pot dezvolta animozităţi?) Nu, nu. La antrenament, e ok, te descarci. Nu îmi plăcea când se juca rummy sau poker, acolo, dacă mizele sunt mari, se pot dezvolta animozităţi”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
81 de apariţii, cinci goluri şi şase pase decisive a însumat Gabi Enache la FCSB, câştigând o Cupă a Ligii, în timp ce Gabi Tamaş a strâns 72 de meciuri, două goluri, şase assist-uri, două Cupe ale Ligii, o Cupă a României şi un titlu în tricoul roş-albastru.
- Citește și
- ”I s-a despicat fruntea, i-a căzut pielea peste ochi”. Urmările ciocnirii dintre Olaru şi Compagno. MM a dezvăluit cum se simt cei doi la o lună după incident | EXCLUSIV
- Ovidiu Haţegan a recunoscut că are şanse să nu se mai întoarcă niciodată pe gazon! De ce depinde revenirea sa: ”Dacă nu pot asta, nu revin”
- VIDEO | ”Gari, vrei să pleci?”. Straton s-a oprit în mijlocul interviului pentru a pune întrebarea de pe buzele tuturor fanilor piteşteni! Reacţia lui Garita
- Fotbalistul de la Rapid care se simte aproape pregătit să îmbrace din nou tricoul României: ”După toate prostiile pe care le-am făcut, sunt bine, mai am un pas”
- Nicolae Dică ar fi semnat deja cu noua echipa şi ar urma să aducă şapte jucători noi cu el! Cine ar fi fotbaliştii de pe lista fostului antrenor de la FCSB
- VIDEO | ”Bă, taci din gură, că mă enervezi!”. Hagi şi-a ieşit din minţi la amicalul Farului şi a început să ţipe la un spectator: ”E a şaptea oară, taci, tată!”
Afla mai multe despre: fcsb