You are here:

”E momentul să se trezească. Au fost goluri copilăreşti”. Jucătorul de 6 puncte al Rapidului, luat la ochi: ”O încredere excesivă” | EXCLUSIV

”E momentul să se trezească. Au fost goluri copilăreşti”. Jucătorul de 6 puncte al Rapidului, luat la ochi: ”O încredere excesivă” | EXCLUSIV

Rapid

Comentarii

Jucătorul care a avut un mare aport pentru cele şase puncte obţinute de Rapid în ultimele două meciuri din Superligă, cu rivalii de la FCSB şi campioana CFR Cluj, a fost criticat de un fost component al formaţiei din Giuleşti.

De numele lui Horaţiu Moldovan se leagă fără îndoială cele două victorii reuşite de Rapid în ultimele două etape, care au coincis şi cu primele obţinute în această ediţie de play-off.

Dacă în derby-ul cu FCSB a păstrat poarta intactă în faţa ofensivei declanşate de vicecampioni mai ales în repriza secundă, în duelul cu CFR Cluj a avut un reflex excepţional la şutul lui Krasniqi.

Dar aceste două prestaţii incredibile pe care le-a avut au venit după o perioadă mai puţin fastă, în care a jucat slab şi a avut erori individuale majore, din care s-au născut goluri care puteau fi uşor evitate.

”E momentul să se trezească şi să ofere mult mai multă siguranţă”. Horaţiu Moldovan, criticat | EXCLUSIV

Despre ”eroul” ultimelor două rezultate mari ale Rapidului a vorbit şi Mircea Bornescu, fost şi el portar la formaţia din Giuleşti (2009-2011 şi 2014-2015).

Acesta a punctat faptul că erorile făcute de Moldovan la finalul sezonului regular şi la începutul play-off-ului se datorează ”relaxării şi încrederii excesive” a portarului rapidist.

”Horaţiu n-a fost în cea mai bună formă a lui, iar acest lucru s-a văzut imediat pentru că atâta timp cât Horaţiu a fost în formă şi a oferit siguranţă echipei, echipa a avut rezultate şi a avut o prestaţie bună pentru că au avut foarte mare încredere în el. 

Acum este momentul să-i aduc anumite critici. Nu sunt răutăcios, dar e momentul să se trezească şi să ofere mult mai multă siguranţă.

Nu au fost goluri care să nu fie parabile, au fost goluri uşoare, goluri copilăreşti şi asta a venit şi pe o relaxare şi o încredere excesivă”, a declarat Bornescu, pentru Orange Sport.

De asemenea, Mircea Bornescu a vorbit laudativ la adresa lui Adi Mutu, pe care îl consideră un antrenor de viitor.

”Eu consider că Adi este un antrenor foarte bun şi vom vedea în viitor că va deveni unul dintre cei mai buni antrenori ai noştri, însă cred că este maxim din ce poate să scoată din această echipă.

Ar trebui să existe răbdare. Rapid a plecat la drum cu un proiect sănătos cu un proiect valabil, în care s-a investit în centru de copii şi juniori foarte mult şi trebuie să avem rabdare”, a adăugat fostul portar.

Un alt fost mare portar al Rapidului, Rică Răducanu, a vorbit despre evoluţiile lui Horaţiu Moldovan în acest sezon.

Astăzi, 3 mai, Mircea Bornescu împlineşte vârsta de 43 de ani!

Afla mai multe despre: rapidhoratiu moldovanbornescu 

viewscnt
Articole similare