You are here:

Gică Hagi a răbufnit după ce a auzit informaţia că Mazilu nu va juca la Brighton! "Acea persoană vorbeşte prostii. Au fost doar vorbe, inclusiv de la Giovanni"

Gică Hagi a răbufnit după ce a auzit informaţia că Mazilu nu va juca la Brighton! "Acea persoană vorbeşte prostii. Au fost doar vorbe, inclusiv de la Giovanni"

Farul Constanța

Comentarii

Managerul Farului Constanţa, Gică Hagi, a oferit primele reacţii după victoria cu Dinamo. "Regele" a comentat şi informaţia Cristian Cernodolea, avocatul sportiv care a transmis că Adrian Mazilu nu face parte din planurile din viitorul apropiat ale lui De Zerbi, la Brighton.

Gică Hagi, după Dinamo - Farul 0-2, în Superliga

Farul Constanţa a dispus vineri seara, în deplasare, scor 2-0, de formaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a zecea a Superligii. Oaspeţii au jucat o jumătate de oră în inferioritate numerică.

"A venit golul, apoi eliminarea. Nu am fost supărat pe eliminare, n-am văzut-o, nu ştiu dacă a fost sau nu. Bine că am reacţionat, ne-am apărat bine, am avut şi şansă la câteva faze. Revenim, au fost cele două luni în care am călătorit mult, nu suntem obişnuiţi şi ne reglăm acum. 

Să devenim colectivul de anul trecut, echipa să lupte, defensiv să alergăm mult şi ofensiv să jucăm fotbalul nostru. Cu toate că nu sunt de acord cu preşedintele, sunt de acord cu ideea asta (n.r. - că s-a pierdut titlul deja)", a declarat Gică Hagi, la finalul victoriei. 

Gică Hagi a comentat informaţia că Adrian Mazilu nu va fi folosit imediat de Brighton

Cristian Cernodolea, avocatul sportiv care susţine că a fost implicat în transferul lui Adrian Mazilu, a spus, potrivit Gazetei Sporturilor, că atacantul lateral al Farului va fi împrumutat, imediat cum va ajunge sub comanda lui De Zerbi, în iarnă. 

Părerea acestuia a fost combătută imediat de "Rege". 

"Mazilu face, normal că trebuie să progreseze. Am zis că nu mai laud jucătorii, îi las să joace. Nu are nicio legătură acea persoană cu Mazilu, de ce să-l afecteze? Vorbeşte prostii, se bagă în seamă, îl vede cineva... El vrea doar să audă lumea şi despre el, că transferul a fost făcut de altceva. 

Nişte prostii făcute înaintea unui meci de un om care se vrea să fie lângă el. Vorbeşte doar prostii. Am citit, da, dar e o ieşire total neinspirată de la un băiat tânăr, că am înţeles că e tânăr. 

Cu Mazilu nu aveam cum să vorbesc aşa ceva înainte de meci. El (n.r. - Cristian Cernodolea) nici măcar n-a fost acolo, stă şi se bagă în seamă avocatul care nu ştiu ce face, că nu are legătură cu el. 

Mai vorbim şi despre cifre acolo. Singura cifră a fost de la Brighton, singura ofertă, au fost doar vorbe, inclusiv de la Giovanni. A fost singura ofertă, s-a mers pe ce a venit la club oficial", a mai spus Gică Hagi. 

Spre final, Gică Hagi a făcut referire la declaraţia lui Giovanni Becali, care a dezvăluit cu Pietro Chiodi s-a răzbunat pe fostul său partener de afaceri, Gică Hagi

Echipa lui Hagi este pe locul 9 în campionat, cu 12 puncte, iar Dinamo ocupă locul 13 cu 8 puncte.

 

Afla mai multe despre: gica hagitransfer adrian mazilu brightoncristian cernodoleagiovanni becali 

viewscnt
Articole similare