Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Îl iau!". "Perlă" la FCSB: Gigi Becali a confirmat şi a rostit numele jucătorului | BREAKING NEWS

"Îl iau!". "Perlă" la FCSB: Gigi Becali a confirmat şi a rostit numele jucătorului | BREAKING NEWS

FCSB

Comentarii

Gigi Becali (65 de ani) a confirmat prima mutare pe care o va face la FCSB pentru sezonul viitor, în plină luptă pentru titlul de campioni în Superligă, primul după o pauză de 9 ani. Omul de afaceri din Pipera s-a hotărât deja şi a anunţat că e gata să aducă o nouă "perlă" în echipa "roş-albaştrilor".

Cu jucători precum Octavian Popescu şi Alexandru Pantea, din propria pepinieră, în echipă, FCSB se pregăteşte să beneficieze de serviciile unei noi "perle". Gigi Becali a rostit numele jucătorului care urmează să ajungă sub comanda lui Elias Charalambous şi Mihai Pintilii, din sezonul viitor de Superligă.

Gigi Becali confirmă revenirea lui Alexandru Musi la FCSB, din vară. "Perla" va fi păstrată în lot!

"Perla" care urmează să sosească la FCSB este Alexandru Musi (19 ani), jucător pe care "roş-albaştri" l-au trimis sub formă de împrumut la Petrolul la începutul sezonului. Evoluţiile pe care le-a avut Musi pe "Ilie Oană" l-au convins pe Gigi Becali să îl readucă şi să-l folosească la FCSB, având în vedere că este eligibil pentru regula U21 impusă de FRF.

Totuşi, Gigi Becali nu crede că poate obţine o sumă impresionantă de transfer în schimbul jucătorului crescut în academia FCSB de la o vârstă fragedă. Latifundiarul din Pipera a lăudat, însă, calităţile lui Alexandru Musi şi a confirmat că îl va readuce la echipă începând din sezonul viitor.

"Îmi place de el, dar nu e un jucător de multe milioane de euro. Îmi place, are tehnică, vede bine jocul, driblează. (n.r. - Îl păstraţi la vară?) Îl iau la vară, deja s-a văzut că e jucător. (…) Fotbalistul de multe milioane de euro rupe plasele la 18-19 ani. N-avem niciunul în România", a spus Gigi Becali, conform ProSport.

Alexandru Musi a jucat 28 de meciuri (2111 de minute) în toate competiţiile sezonului la Petrolul, timp în care a marcat de cinci ori şi a livrat trei pase de gol. La FCSB, Musi a strâns 549 de minute în 18 meciuri jucate la echipa mare, timp în care a marcat de două ori şi a livrat o pasă de gol.

  • 500.000 de euro este cota de piaţă a lui Alexandru Musi în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: gigi becali alexandru musialexandru musi fcsbalexandru musi revenire fcsbfotbalalexandru musi 

viewscnt
Articole similare