You are here:

Lovitură de teatru în privinţa antrenorului la FCSB. Un apropiat al lui Gigi Becali dezvăluie: ”Face asta pentru că are bani” | EXCLUSIV

Lovitură de teatru în privinţa antrenorului la FCSB. Un apropiat al lui Gigi Becali dezvăluie: ”Face asta pentru că are bani” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Unul dintre apropiaţii lui Gigi Becali a dezvăluit ce planuri ar avea patronul FCSB pentru postul de antrenor.

FCSB a rămas fără antrenor cu licenţă PRO după ce Leo Strizu şi-a dat demisia după succesul cu Petrolul Ploieşti.

Pe lista lui Gigi Becali s-ar afla mai multe nume care ar urma să-i ia locul şi favorit pare a fi un antrenor cipriot. Totuşi, am putea avea parte de o nouă surpriză.

Dumitru Dragomir spune că Gigi Becali ar vrea să nu pună un alt antrenor la FCSB

FCSB a fost antrenată după plecarea lui Nicolae Dică de Mihai Pintilii, care, până acum, a reuşit rezultate remarcabile.

Însă Pintilii nu este deţinător de licenţă PRO şi regulamentul a împins-o pe FCSB să-l aducă antrenor principal în acte pe Leo Strizu.

Strizu a surprins însă după ce şi-a dat demisia şi acum Gigi Becali se caută alte soluţii. Una dintre ele ar fi un antrenor cipriot, despre care nu se ştiu prea multe lucruri.

Însă Dumitru Dragomir, care este foarte bun prieten cu Gigi Becali, spune că patronul FCSB va surprinde din nou:

”Sunt convins că Gigi Becali nu va numi niciun antrenor. Nu va numi niciun antrenor, pentru că va plăti amenzile, va continua să plătească amenzile?

De ce va face acest lucru? Pentru că are bani şi pentru că-l doare în pălărie. Ştiţi ce înseamnă asta pentru Gigi Becali? Este ca şi cum şi-ar tăia o unghie, cam asta înseamnă plata amenzilor.

Dar el un antrenor nu va pune, un antrenor principal”, a spus Dumitru Dragomir pentru Orange Sport.

Mihai Stoica a lăsat şi el loc de interpretări în privinţa viitorului antrenor al FCSB

Meme Stoica a fost întrebat de Silviu Tudor Samuilă dacă este luată în calcul varianta în care Gigi Becali n-ar numi un alt antrenor.

Expertul Orange Sport a avut un răspuns ezitant, dar s-a declarat încrezător că FCSB va avea un nou antrenor.

În caz contrar, FCSB ar urma să achite amenzi pentru fiecare meci în care Pintilii ar sta pe bancă. Ulterior, ar risca să i se ridice dreptul de a organiza meciuri.

”(Silviu Tudor Samuilă: Este o variantă ca FCSB să nu-şi ia alt antrenor după aceste 30 de zile?) Depinde cum se interpretează regulamentul. Eu îl interpretez pesimist, Gigi îl interpretează optimist.

Regulamentul, la momentul ăsta, ştii ce spune: 10.000 (n.r. de lei amendă), după aia se dublează până la 100.000 de lei, după aia ridicarea dreptului de organizare, mă rog. E o nebuloasă deocamdată.

(Samuilă: Gigi Becali ia în calcul să nu pună antrenor?) Nu cred eu că se va ajunge să nu se pună antrenor, doar că, punând un antrenor care nu va fi doar licenţă pe bancă, e o decizie care devine foarte importantă”, a spus Meme Stoica la Orange Sport.

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare