Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Marcel Puşcaş acuză un înalt oficial al FRF că a ”executat-o” pe U Craiova 1948: ”El a semnat şi dezafilierea clubului în 2011” | EXCLUSIV

Marcel Puşcaş acuză un înalt oficial al FRF că a ”executat-o” pe U Craiova 1948: ”El a semnat şi dezafilierea clubului în 2011” | EXCLUSIV

FC U Craiova

Comentarii

Miercuri, Comisia de Disciplină a FRF a anunţat decizia luată în cazul meciului Sepsi - U Craiova 1948, abandonat din pricina scandărilor rasiste şi xenofobe ale suporterilor olteni. Verdictul i se pare unul ”extrem de periculos” preşedintelui Marcel Puşcaş.

Comisia de Disciplină a FRF a decis să îi acorde victoria la ”masa verde” lui Sepsi împotriva lui U Craiova 1948, după mai multe săptămâni în care s-au strâns dovezi şi mărturii.

Ambele cluburi au fost pedepsite, iar niciunul dintre acestea nu este mulţumit de decizia primită, oltenii urmând să ajungă, cel mai probabil, la TAS.

”El a semnat şi dezafilierea clubului în 2011”

Au existat tot felul de discuţii şi polemici pe marginea acestui subiect, iar Marcel Puşcaş a lansat o nouă ipoteză şocantă, după ce a aflat decizia Comsiei de Disciplină.

Delegat ca observator la meciul Sepsi - U Craiova 1948, Octavian Goga, vicepreşedintele FRF, a fost acuzat de preşedintele clubului oltean că ar fi ”executat” echipa.

Puşcaş a sugerat că Goga ar fi putut fi rău intenţionat în privinţa lui U Craiova 1948, înaltul oficial din federaţie fiind şi cel care a semnat dezafilierea clubului în 2011.

Marcel Puşcaş acuză un înalt oficial al FRF că a ”executat-o” pe U Craiova 1948

Este extrem de periculosă decizia. Este injustă pentru simplul fapt că Sepsi a fost organizatorul evenimentului. Sepsi a avut un plan de acţiune, semnat împreună cu Jandarmeria din Sfântu Gheorghe.

Scrie clar că pot evacua suporterii, nu au făcut-o. La fel de vinovat e observatorul de joc, Goga, care e şi vicepreşedintele federaţiei. Toate astea ne duc cu gândul la o execuţie a noastră, a clubului, pentru că Goga, în 2011, a semnat şi dezafilierea FC U Craiova.

E o acţiune foarte gravă pentru că se setează un precedent prin astfel de scandări, ale unora, care nu au venit cu grup organizat la acel meci, nu i-am adus noi, nu le-am dat noi bilete, nu i-am pus unde să stea.

Toţi oamenii însemnaţi din fotbalul românesc au spus că e o măsură prostă şi că jocul ar trebui rejucat. Vom face apel şi probabil vom ajunge la TAS.

A fost un plan în care se spunea foarte clar, semnat de Sepsi şi Jandarmerie, că în caz de scandări să evacuăm. Nu au făcut asta
”, a declarat Marcel Puşcaş, pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: u craiova 1948 

viewscnt
Articole similare