Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

NEWS ALERT | Oţelul Galaţi - Universitatea Craiova poate fi amânat din cauza ninsorii. Anunţul clubului gălăţean

NEWS ALERT | Oţelul Galaţi - Universitatea Craiova poate fi amânat din cauza ninsorii. Anunţul clubului gălăţean

Oțelul Galați

Comentarii

Meciul Oţelul Galaţi - Universitatea Craiova trebuia să deschidă ziua de duminică în etapa a 17-a din Superligă, dar este posibil să fie amânat.

NEWS ALERT | Oţelul Galaţi - Universitatea Craiova se joacă!

UPDATE 14:50 | Ninsoarea s-a oprit, zăpada a fost degajată de pe gazon, aşa că meciul dintre Oţelul şi Universitatea Craiova se va juca, conform orarului iniţial.

UPDATE 13:00 | ”La Galaţi există un cod roşu de viscol până la ora 16:00. Acum a început să ningă mai tare. Ţinem legătura cu oficialii partidei, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla mai departe şi când se va opri situaţia, ca să putem opera pe stadion.

Am încercat să deszăpezim de control o porţiune, dar zăpada s-a pus imediat la loc. E o situaţie mai complicată, întrucât sunt drumurile blocate în judeţele Brăila şi Galaţi. Carul de transmisie al partidei nici nu a ajuns la stadion, nu ştim pe unde este

Din ce am înţeles, observatorul de arbitri şi ceilalţi oficiali ai partidei au ajuns de ieri în Galaţi (n.r. - sâmbătă), dar observatorul de joc nu a putut fi contactat.

E greu să estimezi ceva concret în acest moment, dacă se va juca sau nu partida. Noi suntem pregătiţi de orice situaţie”, a declarat preşedintele celor de la Oţelul Galaţi, Marian Brăilescu, conform gsp.ro.


Ştirea iniţială

Meciul dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Craiova este programat astăzi, 26 noiembrie, de la ora 17:30, în etapa a 17-a din Superligă, dar poate fi amânat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

În ultimele 24 de ore, peste o mare parte din teritoriul României s-a lăsat cu ninsoare, iar oraşul Galaţi este unul dintre cele mai afectate de aceste zăpezi.

Însuşi clubul Oţelul Galaţi a anunţat că meciul cu formaţia olteană riscă să nu se mai joace, dacă vremea nu o va permite. 

Situaţia va fi monitorizată în continuare, urmând să vină în timp util şi un anunţ oficial cu privire la disputarea sau nu a partidei.

”Ţinând cont de situaţia cauzată deja de viscol, dar şi de prognoza meteo nefavorabilă desfăşurării în deplină siguranţă a meciului SC Oţelul Galaţi - Universitatea Craiova, programat astăzi, la ora 17.30, pe stadionul Oţelul, oficialii au decis să monitorizeze evoluţia vremii şi să aştepte încetarea viscolului.

Prioritatea principală este siguranţa tuturor participanţilor la eveniment, jucători, oficiali şi suporteri. Astfel, în funcţie de condiţiile meteorologice şi de evaluarea riscurilor asociate, va fi luată o decizie finală cu privire la disputarea partidei. 

Menţionăm că instalaţia de încălzire a suprafeţei de joc a fost pornită încă de ieri şi vom interveni când condiţiile meteo ne vor permite.

În acest sens, vom menţine permanent contactul cu suporterii prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale clubului”, a fost anunţul postat de reprezentanţii clubului de pe Dunăre.

În clasament, Oţelul Galaţi este pe locul 8, cu 20 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova se află pe poziţia a 4-a, cu 26 de puncte.

Afla mai multe despre: otelul galatisuperligaotelul galati universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare