You are here:

Noi declaraţii revoltătoare despre selecţia de la loturile naţionale. Marcel Răducanu: "Să ştie şi FRF că fotbalul nu se cumpără pe bani" | EXCLUSIV

Noi declaraţii revoltătoare despre selecţia de la loturile naţionale. Marcel Răducanu: "Să ştie şi FRF că fotbalul nu se cumpără pe bani" | EXCLUSIV

Fotbal

Comentarii

În urma reacţiilor stârnite de declaraţiile oferite de Marcel Răducanu în exclusivitate pentru Orange Sport, fostul mare fotbalist a revenit acum pentru a lămuri situaţia.

Săptămâna trecută, Cătălin Cîrjan a intrat în război cu reprezentanţii FRF, după ce a refuzat convocarea la naţionala României. În aceeaşi perioadă, în urma neînţelegerilor cu staff-urile loturilor naţionalelor, Andrei Coubiş şi Daniel Boloca au refuzat şi ei convocările la reprezentativele României.

Astfel, Marcel Răducanu a vorbit la Orange Sport despre acest subiect şi a venit cu noi dezvăluiri surprinzătoare despre modul în care sunt trataţi fotbaliştii de reprezentanţii FRF. Fostul mare jucător a făcut cunoscut cazul lui Leone Hîrtopeanu, alături de care a colaborat şi despre care spune că este un talent uriaş.

Convocat iniţial de două ori la naţionala României U15, ulterior, tânărul fotbalist n-a mai intrat în vederile staff-ului tehnic, iar Marcel Răducanu a fost dezamăgit de atitudinea federalilor. Acum, fostul internaţional a revenit cu declaraţii.

Noi declaraţii revoltătoare despre selecţia de la loturile naţionale. Marcel Răducanu: "Să ştie şi FRF că fotbalul nu se cumpără pe bani" | EXCLUSIV

”Am vorbit cu tatăl băiatului, să uite de naţionalele României, să meargă pe drumul lui. Acelaşi lucru îl voi face şi pentru alţi doi copii alături de care am lucrat în Germania şi care sunt foarte talentaţi.

Ce nu s-a înţeles la nivel de Federaţie este că valoarea fotbalului românesc nu se cumpără pe bani. Aceşti copii joacă pe valoarea lor adevărată, nu pentru că trebuie să dea părinţii bani în stânga şi-n dreapta”, a declarat Marcel Răducanu pentru Orange Sport.

Cine este Leon Hîrtopeanu

Leone Hîrtopeanu s-a născut în Iaşi, dar s-a mutat în Germania împreună cu părinţii săi, când el era foarte mic. Tot în Germania a început şi fotbalul, unde a evoluat deja pentru juniorii lui Bayer Leverkusen şi VfL Bochum.

În prezent, el evoluează la Rot-Weiss Essen - care a fost campioană a Germaniei, dar care acum joacă în liga a treia.

În particular, Hîrtopeanu ia lecţii de fotbal şi la academia pe care Marcel Răducanu o are în Germania şi unde s-a antrenat, printre alţii, şi Mario Goetze, când era copil.

Afla mai multe despre: marcel raducanu 

viewscnt
Articole similare

Au mai rămas

Vezi trailerul