După ce a înălcat un ordin al antrenorului său, Adi Mutu, în prima etapă din campionat, s-a zvonit că Rapid doreşte să îl vândă pe Alex Albu (29 de ani). Giuleştenii au negat acest lucru, dar un patron din Liga 1 a dezvăluit că i-a fost oferit jucătorul în ultima perioadă de mercato.
În prima etapă din acest sezon, condusă cu 1-0 în prelungirile partidei de CFR, Rapid a câştigat un penalty nesperat, primind şansa de a salva un punct în ultimele secunde.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alex Ioniţă ar fi trebuit să execute, conform ordinii stabilite de Adi Mutu, dar Alex Albu s-a băgat să bată, a făcut-o modest şi a ratat.
Campioana şi-a trecut în cont victoria, iar Alex Albu şi-a pierdut locul în primul 11 al lui Adi Mutu, fiind lăsat chiar în afara lotului, la derby-ul cu FCSB.
Iniţială, Albu a spus că era răcit, apoi a acuzat alte probleme medicale, în timp ce şi oficialii clubului şi Mutu au negat că ar fi avut loc vreo ruptură.
Însă, Adrian Mititelu a făcut o dezvăluire bombă. Patronul lui FC U Craiova a confirmat că Rapid l-a dorit pe Samuel Asamoah şi că a încercat să îl folosească pe Albu pentru a forţa transferul.
Rapid a încercat să îl vândă pe Alex Albu în această vară, Mititelu a refuzat
Mititelu îşi dorea un milion de euro, iar giuleştenii ofereau 350.000 plus Albu, care, conform transfermarkt, ar valora 1,3 milioane de euro.
În ciuda acestui lucru, oferta nu a fost pe placul patronului lui FC U Craiova, care i-a transmis lui Dan Şucu să bage mâna în buzunar dacă Rapid doreşte să rezolve transferul lui Asamoah.
”Are o forţă financiară şi m-am bucurat că ajung asemenea de oameni în fotbal. Ei pot ridica fotbalul prin investiţii. Dacă Rapid e puternic şi valoarea echipei mele creşte.
Eu am făcut o glumă după ce-au făcut o ofertă sub nivelul mării pentru Asamoah. Eu vreau un milion de euro pe el, ei dădeau 350.000 plus Albu.
Nu-mi trebuie Albu chiar dacă-i jucător foarte bun. Ce e pentru domnul Şucu un milion când el câştigă o sută de mii de euro pe zi?”, a declarat Adrian Mititelu, pentru Gsp.
- Citește și
- Selecţionerul care i-a încheiat cariera la naţională lui Răzvan Raţ: ”M-a retras”
- Acuzat de agresiune sexuală, jucătorii Maltei i-au dedicat victoria cu Israel lui Devis Mangia: ”Nu ştiu ce se va întâmpla”
- A plecat de la Rapid şi a semnat cu adversara giuleştenilor! Despărţire dureroasă: ”Nu mie ar trebui să îmi pară rău”