Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Rapid Bucureşti mai are o singură şansă pentru sferturile Ligii Campionilor! Campioana României a pierdut în deplasare cu Krim şi se pregăteşte pentru retur

Rapid Bucureşti mai are o singură şansă pentru sferturile Ligii Campionilor! Campioana României a pierdut în deplasare cu Krim şi se pregăteşte pentru retur

Handbal

Comentarii

Campioana României la handbal feminin, Rapid Bucureşti, a fost învinsă duminică, în deplasare, de formaţia Krim Ljubljana, scor 29-24 (12-13), în manşa tur din optimile de finală ale Ligii Campionilor.

Liga Campionilor: Krim Ljubljana – Rapid Bucureşti, scor 29-24, în manşa tur a optimilor de finală

Principalele marcatoare ale partidei au fost Radicevic 8 goluri, Stanko 8, pentru Krim, respectiv Kanor 5, Buceschi 4, Fernandez 4, pentru Rapid.

Manşa retur va avea loc în 26 martie, la Bucureşti, pentru un loc în sferturile competiţiei.

În celelalte dispute tur din optimi s-au înregistrat rezultatele: Storhamar – Odense 22-30 şi Buducnost - FTC Budapesta 24-28, iar ultimul meci de duminică este între Brest - Team Esbjerg.

În sferturile de finală s-au calificat direct primele două clasate din fiecare grupă, adică Vipers (23 puncte) şi CSM Bucureşti (22), din grupa A, respectiv Metz (25) şi Gyor (22), din grupa B.

La finalul fazei grupelor, căpitanul CSM Bucureşti, Cristina Neagu, era golgeter, cu 105 goluri marcate, 1.015 în total, în competiţie.

Meciurile din sferturile de finală sunt programate în 29/30 aprilie şi 6/7 mai, iar Turneul Final4 va avea loc la Budapesta, în 3-4 iunie.

Dacă trece de optimi, Rapid se va duela cu Vipers, iar CSM Bucureşti va întâlni Brest sau Team Esbjerg.

Trofeul este deţinut de formaţia norvegiană Vipers Kristiansand.

Afla mai multe despre: krim rapidliga campionilor 

viewscnt
Articole similare