You are here:

"Rar mi-a fost dat să văd în 20 de ani un aşa patron". Marius Şumudică l-a remarcat pe Dan Şucu înainte de Rapid - Farul

"Rar mi-a fost dat să văd în 20 de ani un aşa patron". Marius Şumudică l-a remarcat pe Dan Şucu înainte de Rapid - Farul

Rapid

Comentarii

Marius Şumudică, antrenorul celor de la Rapid, a prefaţat partida echipei sale de pe teren propriu împotriva celor de la Farul.

Antrenorul principal al Rapidului a vorbit atât despre următorul meci al celor de la Rapid, partida de pe teren propriu în faţa celor de la Farul Constanţa, cât şi despre calităţile patronului clubului, Dan Şucu.

Dan Şucu a clarificat recent situaţia lui Şumudică pe banca celor de la Rapid, pe care l-a confirmat drept antrenor al echipei cel puţin până la sfârşitul acestui sezon competiţional.

Şumudică se bucură de colaborarea sa cu Dan Şucu din prezent, căruia i-a lăudat calităţile de finanţator, cât şi impactul pe care venirea sa la echipă l-a avut în ultimele sezoane.

Marius Şumudică: "E un alt tip de patron faţă de ce am întâlnit eu până acum"

"Perioada asta de pauză m-a ajutat şi patronul m-a ajutat. Acea discuţie care a avut loc eu o consider benefică şi rar mi-a fost dat să văd în 20 de ani de antrenorat un patron să vorbească cu jucătorii şi în engleză foarte fluent, şi în română. E printre puţinii patroni care, cu tot respectul pentru ceilalţi care cheltuie bani în fotbalul românesc…

E un alt tip de patron faţă de ce am întâlnit eu până acum. Acest discurs îţi dă un oarecare confort pentru a lucra. Din exprimarea dânsului a spus că pot să experimentez, e clar că trebuie să aducem plus din punct de vedere ale rezultatelor.

Această încrede pe care ţi-o dă patronul este un lucru extraordinar, dar este şi o presiune în plus, apasă. În momentul în care eşti confirmat că vei continua până la sfârşitul sezonului, trebuie să faci orice ca Rapidul să realizeze ceva notabil. Să facă mai mult decât a făcut în anii precedenţi.

Sper ca Rapidul să crească şi target-ul meu este să fac mai mult decât au făcut colegii mei care au fost înainte. Şi cu această declaraţie a patronatului, şi cu discuţiile care au avut loc în cadrul grupului nostru şi cu discuţiile care îmi ajung la ureche că sunt în vestiar între jucători, trebuie să ne canalizăm pe un singur target şi anume de a arăta altfel", a declarat Marius Şumudică, la conferinţa de presă.

Afla mai multe despre: rapidmarius sumudicadan sucusuperliga 

viewscnt
Articole similare