You are here:

Record pentru LeBron James. A devenit cel mai în vârstă jucător care reuşeşte 20 de puncte şi 20 de recuperări la un meci din play-off-ul NBA

Record pentru LeBron James. A devenit cel mai în vârstă jucător care reuşeşte 20 de puncte şi 20 de recuperări la un meci din play-off-ul NBA

NBA

Comentarii

LeBron James continuă să stabilească recorduri. La meciul câştigat de Los Angeles Lakers cu Mamphis Grizzlies, scor 117-111, după prelungiri, a devenit cel mai în vârstă jucător din istoria NBA care a marcat 20 de puncte şi a reuşit 20 de recuperări într-un joc de play-off, la 38 de ani şi 115 zile.

Este un sezon record pentru „King LeBron”, după ce la începutul lunii februarie a devenit cel mai bun marcator din istoria NBA.

Recordul anterior a fost deţinut de legendarul pivot Wilt Chamberlain care a obţinut o astfel de performanţă la 36 de ani şi 262 de zile, pe 10 mai 1973.

„Mă surprind uneori? Da. Când colegii mei mi-au spus că am ajuns la 20 de puncte şi 20 de recuperări, nici nu ştiam. Este prima dată când obţin această performanţă în cariera mea. Am realizat multe lucruri de-a lungul carierei, dar niciodată 20 de puncte şi 20 de recuperări, aşa că nu e prea rău” a subliniat noul deţinător al recordului.

 

Afla mai multe despre: lebron james 

viewscnt
Articole similare