Într-un interviu cu Orange Sport, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a vorbit despre situaţia de pe banca tehnică a FCSB, fosta sa echipă. În opinia oficialului federaţiei, vicecampioana, prin Leo Strizu şi Mihai Pintilii, nu încalcă nicio prevedere a regulamentului, cel puţin la meciuri.
După ce l-a lăsat pe Leo Strizu acasă la plecarea în cantonament, FCSB a iscat scandalul momentului în fotbalul românesc, în care au fost ”absorbite” şi alte victime colaterale.
”Artificiul” încercat de vicecampioană cu numirea de formă a lui Leo Strizu în funcţia de principal l-a înfuriat pe şeful Şcolii de Antrenori, Lucian Burchel, care a deschis o anchetă împotriva roş-albaştrilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Domnule, închidem subiectul! Respectăm legile”
Totuşi, este foarte posibil ca toate încercările lui Burchel să fie în zadar, în contextul în care superiorul său din FRF, Mihai Stoichiţă, nu consideră că vicecampioana a încălcat vreo lege.
Actualul director tehnic al federaţiei, fost antrenor al FCSB, a afirmat că a urmărit banca tehnică a echipei bucureştene la meciuri şi nu a sesizat că s-ar încălca regulamentul.
Totuşi, Stoichiţă a explicat, Pintilii ar putea risca să fie sancţionat, dacă va prins de acum încolo că nu îşi respectă atribuţiile.
Scapă FCSB fără nicio sancţiune?
”Asta e situaţia actuală a antrenorului român, potrivit legilor în vigoare, legile ţării şi legile UEFA. Nu cred că mai are sens să discutăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am vorbit şi cu Burchel şi i-am zis «Domnule, închidem subiectul! Respectăm legile». Am fost la Sibiu (n.r la Hermannstadt - FCSB 0-1) şi nu m-am uitat doar la meci, ci şi la banca de rezerve a Stelei (n.r. FCSB-ului).
Cei de acolo nu au încălcat nicio prevedere. Pintilii nu s-a ridicat de pe bancă decât atunci când a făcut schimbare, conform fişei postului. Strizu a dat indicaţiile. Ce pot să spun? Nu ai ce să faci.
În momentul în care se încalcă aceste legi şi iese Mihai şi dă indicaţii, atunci este pasibil de pedeapsă. Dar dacă nu face treaba asta? Ce face el e conform fişei postului.
Nu e vorba că-l apăr… am vorbit cu Pintilii, cu Croitoru şi Prepeliţă. Am încercat să le explic că nu se mai poate fără şcoală. Sunt legi date de UEFA şi de statul român, nu de mine sau de Burchel.
Treaba lui Burchel este să reglementeze licenţele. Asta ne interesează pe noi, să reglementăm licenţele pe care UEFA ne obligă să le folosim la încadrarea unui antrenor la o echipă profesionistă”, a declarat Mihai Stoichiţă, la Orange Sport.
Concret, din postura de delegat, Pintilii nu poate da indicaţii şi nu poate fi prezent la cconferinţe de presă, dar are dreptul de a fi chemat la flash-interviu de presă.
- Citește și
- FOTO | Nicuşor Stanciu, surprins la antrenamentele unei formaţii din România, după ce s-a întors din China! Surpriză uriaşă pentru fotbaliştii echipei
- ”Cine se repede să îi dea sancţiuni e mai prost ca el”. Singurul om care a putut să îi ia apărarea lui Lazăr după gestul său şocant: ”E ingenios, e genial”
- Fotbalistul român aflat la un pas de a semna cu Juventus a recunoscut: ”Mi-aş dori să joc pentru FCSB”
- Capăt de drum pentru Gabriela Ruse la Australian Open! Românca, eliminată la un pas de finală
- PAOK Salonic s-a calificat în semifinalele Cupei Greciei. Echipa lui Răzvan Lucescu a eliminat Panathinaikos în sferturi
Afla mai multe despre: stoichiţă