You are here:

Suporterul care l-a lovit pe portarul Aaron Ramsdale la un meci a fost condamnat. "Nu mi s-a mai întâmplat"

Suporterul care l-a lovit pe portarul Aaron Ramsdale la un meci a fost condamnat. "Nu mi s-a mai întâmplat"

Premier League

Comentarii

Suporterul care l-a lovit pe portarul echipei Arsenal, Aaron Ramsdale, la finalul unui meci din Premier League, a fost condamnat, informează bbc.com.

Joseph Watts, în vârstă de 35 de ani, a pledat vinovat şi a primit o interdicţie pe patru ani de acces la meciurile de fotbal. În plus, el trebuie să îi plătească lui Ramsdale o compensaţie de 100 de lire sterline şi să presteze 100 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Într-o declaraţie citită în instanţă, Aaron Ramsdale a afirmat că a avut nevoie de un masaj după incident, pentru că a avut probleme cu spatele. “Nu mi s-a mai întâmplat să intre cineva pe teren şi să mă lovească. Cred că nu este acceptabil să fiu agresat la muncă”, a precizat el.

Watts a recunoscut că era beat în momentul incidentului, dar şi că a aruncat cu un obiect pe teren şi a pătruns într-o zonă adiacentă suprafeţei de joc.  

Portarul echipei Arsenal, Aaron Ramsdale, a fost lovit cu piciorul de Joseph Watts la finalul meciului cu Tottenham, câştigat cu scorul de 2-0, în ianuarie, în Premier League. Incidentul a avut loc după fluierul final, când portarul s-a dus la margine, în spatele porţii, şi s-a aplecat pentru a-şi lua sticla de apă.

 

Afla mai multe despre: aaron ramsdale 

viewscnt
Articole similare