Roberto D'Aversa, tehnicianul echipei Lecce demis luni, a primit o suspendare de patru meciuri, după ce l-a lovit cu capul în figură pe atacantul Veronei, Thomas Henry, la meciul de duminică, scor 0-1, în etapa a 28-a a campionatului italian.
Roberto D'Aversa, suspendat patru meciuri, după ce a lovit cu capul în figură un jucător de la Verona
De asemenea, antrenorul a fost amendat cu 10.000 de euro.
În urma incidentului, clubul din Puglia "a condamnat cu fermitate gestul antrenorului, care contravine principiilor sale şi valorilor sportului". Luni, acesta a anunţat demiterea antrenorului într-o scurtă declaraţie pe X.
D'Aversa şi-a cerut scuze pe reţelele sale de socializare, dar a insistat că nu a făcut decât să îşi protejeze jucătorii, insistând că nu l-a lovit cu capul pe francez, ci că a fost vorba de un "contact fizic, cap la cap".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Henry, care a fost şi el eliminat după fluierul final, a fost suspendat pentru un meci. De asemenea, el s-a postat pe reţelele sale de socializare după incident, spunând că "nimic nu justifică şi nu va justifica niciodată să primeşti o lovitură de cap când te îndrepţi spre vestiare".
- Citește și
- Gigi Becali se teme de o ”alianţă” împotriva FCSB în play-off, însă patronul rivalei infirmă speculaţiile: ”Niciodată!”
- Greşeala care l-ar putea costa pe Gigi Becali campionatul ?! Marius Croitoru ştie unde suferă liderul: ”Un mare minus!”
- Una dintre legendele lui Liverpool soseşte în Bucureşti! Va fi atmosferă ca pe Anfield la evenimentul cu Robbie Fowler, atacantul cu 183 de goluri pentru "cormorani"
- Istvan Kovacs NU este dorit în Europa League! Marseille a trimis scrisoare oficială la UEFA
- ”Când intri doar pentru 20 de minute nu sunt într-adevăr prezenţe”. Boloni, sfaturi sincere pentru Drăguşin după transferul la Tottenham
- Laszlo Dioszegi a confirmat mutarea prin care o duce pe Sepsi la nivelul următor: "100% ar fi benefic pentru fotbalul românesc"
- Şoc în Italia! Antrenorul echipei de Champions League şi-a dat demisia în plin sezon. Decizie total surprinzătoare
- ”Ăsta e devotamentul tău?”. Edi Iordănescu şi-a schimbat părerea despre un tricolor şi nu mai are nicio şansă să prindă EURO 2024
- Ilie Poenaru revine! Cu ce echipă s-a înţeles fostul antrenor al lui FC Voluntari
- "Este un moment deosebit". FRF a anunţat vestea cea mare despre Cupa României: "Ducem competiţia la un alt nivel"
- Turcii, în garda cu românii de la Gaziantep! ”I-au făcut de ruşine”. Ce s-a întâmplat după plecarea lui Şumudică
- Internaţionalul palestinian Mohammed Barakat a murit într-un bombardament în Fâşia Gaza
- FC Barcelona - Napoli LIVE VIDEO, astăzi, de la ora 22:00, la Orange Sport 1. Cele mai importante faze din returul optimilor Ligii Campionilor vor fi pe orangesport.ro
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: roberto d'aversa, thomas henry