Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Eşec răsunător al echipei de baschet a CSA! Steaua avea ca obiectiv play-off-ul, dar a retrogradat. Ce buget avea formaţia finanţată de MApN

VIDEO | Eşec răsunător al echipei de baschet a CSA! Steaua avea ca obiectiv play-off-ul, dar a retrogradat. Ce buget avea formaţia finanţată de MApN

Baschet

Comentarii

Actualul sezon nu a fost unul de succes pentru unele dintre secţiile de la CSA. Dacă echipa de fotbal nu are drept de promovare pentru prima ligă, cea de baschet tocmai a retrogradat din Divizia A în Divizia B, deşi avea ca obiectiv play-off-ul.

Campionatul de baschet al României nu este nicidecum unul dintre cele mai puternice din Europa, majoritatea echipelor având nevoie de investiţii de la stat pentru a se putea administra.

O singură echipă 100% privată există în Divizia A, iar, ironic, chiar aceasta, Laguna Sharks, a ajuns să o retrogradeze pe CSA Steaua în Divizia B, în urma unei serii neverosimile.

”Militarii” s-au clasat pe locul al şaptelea, din nouă, în sezonul regular, în timp ce cei de la Laguna ocupau ultima poziţie, în grupa B, cu o singură victorie.

Eşec răsunător al echipei de baschet a CSA

Apoi, turul învinşilor, în care se duelează ultimele opt clasate din cele două grupe din sezonul regular, s-a încheiat bine pentru CSA, aflată pe locul trei, şi rău pentru Laguna, în continuare ”lanterna roşie”.

Tot ce ar fi trebuit să facă apoi Steaua pentru a se salva ar fi fost să învingă CSM Tg. Jiu, care încheiase turul învinşilor pe poziţia a şasea, dar oltenii s-au impus 3-0 la general.

Chiar şi aşa, cei de la CSA s-ar fi putut salva de la retrogradare atât timp cât o învingeau pe cea mai slab cotată echipă din campionat, Laguna Sharks, în sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

”Militarii” au câştigat fără drept de apel primele două confruntări, iar o a treia victorie le-ar fi adus menţienrea în divizia A, dar aceştia s-au ”prăbuşit” complet.

Steaua avea ca obiectiv play-off-ul, dar a retrogradat

CSA a pierdut 72-74 şi 63-65 primele două meciuri, iar în ultimul, cel decisiv, avea un avans de trei puncte cu doar un minut rămas. Steaua a fost învinsă, în cele din urmă, cu 73-74.

De necrezut. Steaua Bucureşti-Laguna Sharks 73-74 (35-35). Din nefericire, pierdem în partida decisivă, după un meci interzis cardiacilor. Am condus cu 73-72, am avut două libere, însă mingea s-a încăpăţânat să intre în coş. 

A fost un sezon, în care am suferit enorm, un sezon în care s-au accidentat rând pe rând, cei mai importanţi jucători. Din toamnă, o luăm de la capăt în liga a doua, iar titlul câştigat la Under 18 ne arată că baschetul stelist are resurse
”, se arată în mesajul postat de cei de la CSA pe reţelele de socializare.

Potrivit celor de la Gsp, echipa de baschet a CSA ar fi avut un buget de 700.000 de euro în acest sezon, în mare parte asigurat de MApN.

Afla mai multe despre: csa steaua 

viewscnt
Articole similare