Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Sorana Cîrstea, la revenirea în ţară după parcursul incredibil la turneele din SUA. Prima reacţie: ”Simţeam că pot mai mult”. Ce îşi doreşte în viitor

VIDEO | Sorana Cîrstea, la revenirea în ţară după parcursul incredibil la turneele din SUA. Prima reacţie: ”Simţeam că pot mai mult”. Ce îşi doreşte în viitor

Tenis

Comentarii

Sorana Cîrstea (32 de ani) a revenit în ţară din SUA şi a oferit primele impresii cu privire la turneele formidabile făcute în America.

VIDEO | Prima reacţie a Soranei Cîrstea, după turneele din SUA: ”Simţeam că pot mai mult”. Ce îşi doreşte în viitor

Sorana Cîrstea a revenit în România, după cele două turnee la care a participat în Statele Unite ale Americii.

În vârstă de 32 de ani (33, pe 7 aprilie), Cîrstea a avut un parcurs excepţional la cele două turnee din SUA, acolo unde a reuşit unele dintre cele mai importante performanţe ale carierei. 

La Indian Wells, românca a ajuns în sferturi, unde a fost eliminată de poloneza Iga Swiatek, liderul mondial WTA (2-6, 3-6), iar la Miami Open s-a dus până în semifinale, drumul ei fiind oprit de cehoaica Petra Kvitova (5-7, 4-6).

Astfel, datorită acestor performanţe, Sorana Cîrstea va ocupa locul 41 în ierarhia WTA.

La întoarcerea în România, sportiva a vorbit pe larg despre noul ei antrenor, suedezul Thomas Johansson, cu care a început colaborarea la finalul anului trecut.

Totodată, Sorana are un regret că nu a ajuns în finală la Miami, dar are încredere că îşi va menţine nivelul de joc şi la turneele viitoare.

”Am spus-o de la începutul anului, am muncit extrem de mult ca să fiu aici şi mă bucur că în sfârşit rezultatele sunt pe măsura muncii. Normal, a fost o lună foarte frumoasă şi plină de un tenis de calitate. 

Am un gust amar legat de semifinală, pentru că simţeam că pot mai mult. Însă, asta este, învăţ din greşeli, şi sper ca de acum înainte să pot să menţin acest nivel de tenis.

Eu îmi ştiu potenţialul, îmi ştiu nivelul de joc, ştiu ce pot să fac şi din cauza aceasta am şi tras extrem de mult, am încercat să îmi iau un antrenor nou, o echipă de calitate, pentru că simţeam că potenţialul meu este mult mai sus de clasamente sau de rezultatele pe care le-am avut în trecut. 

Am reuşit să arăt acest lucru la două turnee consecutive, la două turnee foarte mari. Sper să continui pe linia asta! Am început cu Thomas în octombrie, iniţial aveam o accidentare la umăr care din septembrie m-a scos din circuit.

Cred eu că are o viziune extrem de bună asupra jocului şi are extraordinar de multă experienţă la nivel înalt, însemnând semifinale, finale de turnee mari. 

Mereu am avut un potenţial uriaş, însă poate uneori lucrurile erau destul de dezordonate şi el a venit şi a aranjat acest puzzle ca să ajung la potenţialul pe care mi-l doresc.

Da, absolut, simt că există o chimie specială. Nu vreau să iau nimic… pentru că mereu am vorbit extrem de frumos şi de antrenorii mei de dinainte, am avut nişte antrenori de nota 10, sunt foarte recunoscătoare. 

Însă, da, cu Thomas am făcut acest click, a venit cu această experienţă de jucător de TOP 10, cu această mentalitate un pic mai relaxată, dar în egală măsură mult mai matură. Şi să spun că ne completăm foarte bine”, a declarat Sorana, la revenirea în ţară.

Afla mai multe despre: sorana cirsteateniswta 

viewscnt
Articole similare