You are here:

"Adică primul loc care pierde, da?". Reacţia lui Dan Şucu, după ce s-a uitat unde se află Rapid în clasamentul Superligii

"Adică primul loc care pierde, da?". Reacţia lui Dan Şucu, după ce s-a uitat unde se află Rapid în clasamentul Superligii

Rapid

Comentarii

Acţionarul majoritar de la Rapid, Dan Şucu, crede că echipa s-ar putea exprima mult mai bine faţă de cele 90 de minute din derby-ul cu Dinamo. Cât despre locul secund ocupat de Rapid, afaceristul a avut o replică sugestivă.

Prima reacţie a alui Dan Şucu după ce Rapid a învins Dinamo cu 2-1

Dinamo Bucureşti a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a 23-a din Superligă. Rapidiştii s-au impus după ce Burmaz a reuşit să înscrie în minutul 90, printr-o execuţie superbă din întoarcere. La pauză, scorul a fost egalat, după reuşitele lui Papeau şi Abdallah. 

La final, Abdallah a spus că Dinamo nu merita să piardă, iar Dan Şucu a recunoscut că Rapid n-a făcut un joc la înălţime, însă victoria a fost preţuită. 

De asemenea, acţionarul a transmis că locul secund în Superliga este "primul loc care pierde", semn că rapidiştii ţintesc titlul României. 

"Nu a fost cel mai bun meci al nostru, putem să jucăm mult mai bine decât am jucat astăzi, dar rezultatul este pentru noi excepţional. Cum să nu ai emoţii la un asemenea joc? 

(n.r. - Rapid este pe locul 2, în Superliga) Adică primul loc care pierde, da?", a declarat Dan Şucu, după cele trei puncte obţinute de echipa lui Cristiano Bergodi, pe Arena Naţională. 

În clasament Rapid are 39 de puncte şi a trecut pe locul secund în campionat. Dinamo a rămas cu 16 puncte, pe penultimul loc al Superligii, al 15-lea.

Afla mai multe despre: dan sucudan sucu rapiddinamo rapid 

viewscnt
Articole similare