Antrenorul lui Sepsi, Liviu Ciobotariu, a tras concluziile serii în care echipa sa a părăsit Europa. Principalul susţine că echipa sa a fost dezavantajată.
Liviu Ciobotariu a avut un singur reproş de făcut după eliminarea lui Sepsi
Echipa norvegiană Bodø/Glimt a învins joi seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Sepsi OSK, în manşa a doua a play-off-ului din Conference League.
La finalul meciului-thriller din Norvegia, Liviu Ciobotariu s-a declarat mulţumit de efortul echipei, dar a acuzat două faze de arbitraj judecate de centralul irlandez Rob Harvey şi brigada sa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima, după ce Pellegrino a marcat pentru 2-0, în minutul 29, apoi la golul anulat al lui Ştefănescu, în minutul 101, când a marcat. Însă, reuşita a fost anulată cu VAR.
"Aş vrea să-mi felicit jucătorii pentru jocul de azi, exceptând primele 25 de minute, să-mi felicit jucătorii pentru parcursul avut în Conference League. Cred că am arătat foarte bine. Din păcate, părăsim această competiţie cu un gust amar, că au fost şi ceva probleme de arbitraj.
La golul lui Ştefănescu n-a fost offside, iar la golul lui Pellegrino a fost offside, cel puţin un metru, doi metri.
Ne-am prezentat bine azi, asta contează. Ne-a rămas să ne concentrăm pe campionat şi Cupa României. Va trebui să ne refacem fizic cu UTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am început slab meciul cu Bodo/Glimt, am respectat prea mult adversarul, după care ne-am intrat în ritm, am schimbat şi sistemul din mers. În timpul suplimentar am primit gol din penalty, am încercat să revenim, de asta îi felicit. Am părăsit competiţia cu capul său.
Fotbaliştilor le-am transmis că sunt mândru de ei, că îi felicit pentru parcurs. Nu am ce să le reproşez. Sunt mândru că antrenez această echipă, aceşti jucători minunaţi şi jucătorii intraţi de pe margine au intrat foarte bine. Suntem o echipă puternică, greu de învins", a declarat Liviu Ciobotariu, după meciul din Norvegia.
Sepsi a devenit astfel ultima echipă din România care părăseşte cupele europene, ratând intrarea în grupele Conference League, după ce şi Farul Constanţa a eşuat în Finlanda, cu Helsinki.
- Citește și
- Există şi români fericiţi în Europa. Răzvan Lucescu şi PAOK, show cu Hearts şi calificare în grupele Conference League
- UTA, ultima calificată în grupele Cupei României! Rezultatele din play-off şi calendarul grupelor
- Reacţia antrenorului de la Bodo/Glimt, după ce a eliminat-o dramatic pe Sepsi: ”Am simţit că i-am îngropat la trei metri sub pământ, dar au revenit”
- Viorel Moldovan surprinde după seara neagră din Europa! "De ce ar trebui să-mi pară rău? Vedem toate tâmpeniile"
- România a rămas fără echipe în cupele europene, dar Basarab Panduru a rămas uimit de o formaţie din Superligă. ”Excepţional. Nu mă aşteptam”
- Universitatea Craiova, vinovată indirect pentru eliminarea Farului? ”Cred că Rotaru plânge acum”
- Simona Halep a anunţat încă o veste nimicitoare pentru cariera sa, în această seară: "Este foarte dezamăgitor, întrucât am spus constant asta"
- Reacţii după HJK - Farul 2-0: ”Alegeri ciudate ale lui Gică Hagi” / ”O echipă obosită, neinspirată. Nu am înţeles de ce nu a început cu Mazilu” | EXCLUSIV
- Gigi Becali i-a propus lui Giovanni să vină alături de el la echipă! Rezolva şi "ruptura" cu CSA: "Procent de 30% armatei, bonusuri, nu?"
- Ce spune preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, despre echipele saudite ce doresc să joace în cupele europene
- Dinamo, nevoită să plece de pe Arcul de Triumf! Ovidiu Burcă ”nu vrea să se mai supere”. ”E greu să ne mai vedeţi acolo”
- Dan Alexa, noul antrenor principal al lui FC Botoşani. Când va fi prezentat oficial
- "Ilie Dumitrescu mă imită. Gesturile mele le-a copiat". Dezvăluirile fabuloase ale lui Giovanni Becali: "Cu Ilie o să fac pe Netflix toate amintirile" | VIDEO
Afla mai multe despre: liviu ciobotariu, bodo/glimt sepsi, sepsi conference league