Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cristi Balaj a dezvăluit oferta pentru golgheterul uitat, imediat după CFR Cluj - Lazio! "E mai bună decât cea de dinainte. Eu comunic cu el" | EXCLUSIV

Cristi Balaj a dezvăluit oferta pentru golgheterul uitat, imediat după CFR Cluj - Lazio! "E mai bună decât cea de dinainte. Eu comunic cu el" | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Preşedintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a încercat să rezolve şi o altă problemă a clubului, în ultima perioadă. Campioana a venit cu o ofertă de prelungire a contractului lui Gabriel Debeljuh, dar atacantul croat de 26 de ani a refuzat.

CFR Cluj încă îl doreşte pe Gabriel Debeljuh, care a primit o ofertă de prelungire a contractului

În această iarnă, Gabriel Debeljuh a decis să spună ce l-a nemulţumit în raport cu CFR Cluj. Croatul, care e în ultimele şase luni de contract, a spus că nu mai are nicio intenţie de a prelungi, întrucât s-a simţit şantajat de CFR Cluj. 

Ardelenii i-au propus să se recupereze în România, în timp ce Debeljuh a ales Italia, ceea ce ar fi dus la supărarea dintre părţi. 

Însă, CFR Cluj încă îl aşteaptă înapoi în Gruia, sub comanda lui Dan Petrescu. 

"Nu poate fi pus pe listă (n.r. - pentru Superligă) Debeljuh, pentru că e încheiată. Nu puteam face procedura, mai ales că există obligaţii financiare faţă de Hermannstadt. Am încercat să anulăm anumite prevederi. 

Voiam să joace când îşi va reveni, nu ştiu când şi sub ce formă. Eu l-am invitat să vină să facă recuperarea la Cluj, având posibilitatea să revină să joace la echipa a doua, la meciurile din Cupa României, încet, încet, dacă starea îi va permite", a declarat Cristi Balaj la Orange Sport. 

"Gabriel Debeljuh nu a înţeles acest lucru"

În ciuda disensiunilor, CFR Cluj a revenit cu o ofertă de prelungire a contractului pentru Gabriel Debeljuh, iar Cristi Balaj a dat de înţeles că atacantul şi-ar fi dorit mai mult, din punct de vedere financiar. 

"I-am făcut o ofertă de prelungire, a refuzat-o, e mai bună decât cea de dinainte. Nici nu avem cum s-o facem mai bună, pentru că avem un anumit prag, iar el nu a înţeles acest lucru. Asta nu înseamnă că nu rămâne un jucător valoros şi pe care nu-l respectăm. Eu comunic cu el, doar că am anumite limite şi trebuie să mă încadrez", a adăugat preşedintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, imediat după eliminarea din Conference League, în faţa lui Lazio.  

Debeljuh a sosit în vara anului 2020 de la Hermannstadt, a marcat 33 de goluri în 103 meciuri şi a fost titularul ales de Dan Petrescu de fiecare dată când l-a avut la dispoziţie în Gruia. 

Afla mai multe despre: cristi balajcfr clujgabriel debeljuhoferta cfr clujcfr cluj lazio 

viewscnt
Articole similare