You are here:

Cristi Balaj a numit adevăratul motiv din spatele schimbării lui Louis Munteanu în Petrolul - CFR: "Asta este supărarea mea"

Cristi Balaj a numit adevăratul motiv din spatele schimbării lui Louis Munteanu în Petrolul - CFR: "Asta este supărarea mea"

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti au remizat cu scorul de 0-0, într-o partidă a etapei a 13-a din Superliga.

La capătul unui meci lipsit de ocazii la ambele porţi, Dan Petrescu şi Louis Munteanu au încins atmosfera de pe gazonul de pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti. Antrenorul celor de la CFR Cluj a decis să-l înlocuiască pe Munteanu în prelungirile partidei după o tragere de tricou a fotbalistului în vârstă de 22 de ani, în contextul în care acesta văzuse deja cartonaşul galben.

Introdus la pauza meciului, Munteanu a avut o prestaţie în nota echipei. Fostul golgheter al celor de la Farul Constanţa a reacţionat nervos odată cu înlocuirea sa din prelungiri.

Cristi Balaj, preşedintele celor de la CFR Cluj, a oferit o posibilă explicaţie din spatele deciziei radicale luate de Dan Petrescu în prelungirile partidei de la Ploieşti.

Cristi Balaj: "Louis Munteanu va ajunge în viitor la un club mult mai mare"

"N-am vorbit cu niciunul dintre ei, îmi e greu să-mi expun un punct de vedere, momentan putem să bănuim. Am observat că Louis Munteanu a fost schimbat imediat după ce a avut o tragere de tricou a lui Papp, parcă, el având deja un avertisment. Nu ştiu dacă a fost sau nu accidental, nu am vorbit cu ei, repet, atunci când l-a schimbat eu am crezut că a fost doar pentru a-l proteja să nu primească un al doilea cartonaş galben pentru că a venit imediat după o ţinere, nu ştiu dacă e aşa.

Supărarea mea este modul în care Louis Munteanu a primit avertismentul într-o fază în care Hanca, jucătorul de la Petrolul, a avut o ţinere prelungită la mijlocul terenului într-o acţiune promiţătoare. Dacă jucătorul nostru nu ar fi fost ţinut, avea un coechipier în faţă.", şi-a început discursul preşedintele celor de la CFR Cluj, la Prima Sport.

Balaj a detaliat situaţia presupusului cartonaş galben pe care Hanca nu l-a primit, la faza în care Louis Munteanu a fost avertizat pentru proteste.

"Munteanu s-a considerat nemulţumit pentru că a fost ţinut, a fost lovit, am văzut că au existat discuţii despre un jucător care a stat în afara terenului mai mult timp, atunci din acest punct de vedere, s-a creat acea iritare din partea tututor, sunt bărbaţi. Am mai văzut jucători nemulţumiţi, am vorbit cu Petrescu despre Louis Munteanu, el nu face diferenţe, el apreciază jucătorii care se pregătesc şi sunt serioşi.

Orice întâmplare are rolul ei, Louis Munteanu va ajunge în viitor la un club mult mai mare decât CFR Cluj, această întâmplare îl va face mult mai înţelept, la cald e mult mai dificilă situaţia, avem capacitatea de a-i explica dacă a greşit cu ceva.

Ar fi putut să gestioneze diferit situaţia, deciziile antrenorului nostru le discutăm, o să ajungă la un club mare şi probabil va avea nemulţumiri mai mari faţă de cele din această seară, este un jucător under care-şi doreşte mai mult, ajungi să ai nemulţumiri.", a continuat Balaj.

Afla mai multe despre: cfr clujcristi balajlouis munteanudan petrescupetrolul 

viewscnt
Articole similare