You are here:

El e românul care vrea să-l înveţe judo pe Eminem! Povestea lui Ioan Dzitac: "Chiar mi-ar plăcea să lupt într-un film de acţiune"

El e românul care vrea să-l înveţe judo pe Eminem! Povestea lui Ioan Dzitac: "Chiar mi-ar plăcea să lupt într-un film de acţiune"

Sporturi

Comentarii

Ioan Dzitac va participa săptămâna viitoare pentru prima dată în carieră la Mondialele de judo pentru seniori.

La doar 21 de ani, Ioan Dzitac este una dintre speranţele României la Campionatele Mondiale de judo pentru seniori care vor începe duminică, la Abu Dhabi. Pasionat de motoare, dar şi mare fan Eminem, pe care ar vrea să-l înveţe să se lupte pe tatami, sportivul născut la Lugoj şi-a făcut „încălzirea” la Naţionalele de sub 23 de ani, unde a cucerit aurul.

Ioan merge cu încredere la Mondiale, mai ales că în luna martie a reuşit să cucerească medalia de bronz la categoria 73 de kilograme în cadrul Grand Prix-ului Upper, din Austria.

„A fost o experienţă nouă, a fost primul Grand Prix pentru mine. Am avut 6 meciuri şi a fost totul bine. A fost foarte mare bucuria, a fost prima medalie şi a fost şi familia mea acolo. Sora, cumnatul şi nepoţelul sunt stabiliţi la Viena. Am avut două concursuri în Austria şi au venit la amândouă. M-am bucurat, pentru că mă simt foarte bine cu ei în tribune”, a declarat Ioan Dzitac, campion naţional judo U23, pentru Sportsnet.

Tot în Austria, sportivul nostru a acordat şi primele autografe din carieră. Recunoaşte că a avut emoţii, dar şi că s-a simţit mândru, pentru că era apreciat de copiii din tribune.

„Chiar la Grand Prix-ul Upper am dat autografe. Am avut ceva emoţii, dar a fost o experienţă nouă şi foarte plăcută” – Ioan Dzitac, campion naţional judo U23.

Pentru sportivul nostru aceasta va fi prima participare la un Campionat Mondial de seniori şi de aceea simte câteva emoţii. Dar Naţionalele Under 23 de la Izvorani au fost exact ce avea nevoie pentru a-şi pune la punct toate procedeele.

„Naţionalele a fost un concurs de pregătire pentru mine, că urmează Campionatul Mondial de seniori. Am ceva emoţii. E prima participare pentru mine şi sper să fac o treabă cât mai bună” – Ioan Dzitac, campion naţional judo U23.

I-ar fi plăcut să joace cu Bruce Lee într-un film de acţiune

Mai tot timpul pe drumuri, Ioan spune că singurul lucru care nu trebuie să-i lipsească din geantă, pe lângă kimono, sunt căştile.

„Căştile nu-mi lipsesc niciodată, că ascult des muzică. Îmi place Eminem şi mi-ar plăcea să îl învăţ judo” – Ioan Dzitac, campion naţional judo U23.

Ioan recunoaşte şi că, în viitor, după ce va termina cu sportul de performanţă, i-ar plăcea să participe la emisiunea Asia Express.

„Ar fi o experienţă plăcută Asia Express. Chiar mi-ar plăcea să lupt într-un film de acţiune. Mi-ar fi plăcut să joc cu Bruce Lee” – Ioan Dzitac, campion naţional judo U23.

Iubeşte motoarele

Când nu e în sala de antrenament, Ioan Dzitac are o pasiune specială: motociclismul.

„Înainte de concursul ăsta am visat că mă dădeam cu motorul, dar am acelaşi vis de trei zile încoace. Îmi place enduro. Nu mă duc în concusuri, am fost în expediţii, pe munţi, prin păduri. Judo m-a ajutat foarte mult judo în afara sălii. Te ajută şi să cazi” – Ioan Dzitac, campion naţional judo U23.

Evident, dacă iubeşte adrenalina, iubeşte şi Formula 1. Ioan e fan al lui Lewis Hamilton şi recunoaşte că dacă ar putea, l-ar plimba pe multiplul campion mondial cu motocicleta lui.

„Mă uit şi la Moto GP şi la Formula 1. Favoriţii mei sunt Hamilton şi Marc Marquez. Nu-mi place de Verstaapen. Pe Hamilton l-aş lua pe motor. Mi-ar plăcea şi să fac un meci de judo cu el” – Ioan Dzitac, campion naţional judo U23.

Afla mai multe despre: ioan dzitacioan dzitac judo 

viewscnt
Articole similare