You are here:

Florin Maxim a confirmat vestea nefericită pentru viitorul Corvinului! "Nu s-a obţinut. Se încearcă sezonul următor"

Florin Maxim a confirmat vestea nefericită pentru viitorul Corvinului! "Nu s-a obţinut. Se încearcă sezonul următor"

Fotbal intern

Comentarii

Florin Maxim, antrenorul de la Corvinul Hunedoara, speră că fotbaliştii săi au învăţat lecţiile după Supercupa României şi cantonamentul din Slovenia. De asemenea, principalul a transmis că echipa de tradiţie va mai petrece şi acest sezon în Liga 2.

Florin Maxim, după ce Corvinul Hunedoara a pierdut Supercupa României cu FCSB

FCSB a câştigat, joi seară, Supercupa României, învingând în meciul pentru trofeu, pe stadionul Steaua, echipa Corvinul Hunedoara, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Miculescu ’21, Ştefănescu ’52 şi Luis Phelipe ’80.

"Am avut o primă repriză bună, dar am luat golul cu repetaţie, am mai luat două goluri la fel în cantonament. Să învăţăm, că deja s-a întâmplat a treia oară, am avut situaţii bune de a marca în priam repriză şi altfel era dacă intrat cu 1-1 la cabine. Apoi, în repriza a doua, au venit schimbările, cele trei schimbări ale FCSB, iar cumva ne-au destabilizat şi am luat şi acel gol prostesc la 2-0 şi ne-am pierdut, dar trebuie să învăţăm din astfel de meciuri. Sunt meciuri cu echipe tari, jucători foarte buni şi sper să fi tras învăţămintele din acest joc. 

Când am ales cantonamentul din Slovenia, ştiam că întâlnim două campioane, ştiam ce ne aşteaptă, chiar dacă a fost o perioadă scurtă. Ne ştim nivelul, am vrut aceste meciuri tari, pentru a ne pregăti în meciurile din Europa. Întâlnim o echipă care a stat în picioare contra lui Ferencvaros, dintr-un campionat care dă jucători în vest. În cantonament am păţit la fel, până în minutul 20 am jucat bine, apoi ne-au prins. Putere au jucătorii noştri, pleacă bine pe tranziţia pozitivă, dar când ne apărăm devenim mai lenţi. Sper să fi tras învăţămintele", a declarat Florin Maxim, imediat după Supercupa României

Corvinul Hunedoara nu poate promova în Superliga

Pentru acest sezon, Corvinul Hunedoara a ales să joace pe plan internaţional, din primul tur preliminar Europa League, unde va întâlni Paksi, decât să se alinieze cerinţelor FRF, privind promovarea în Superliga. 

Cum clubul ar fi trebuit producă modificări la nivelul societăţii dacă ar fi vrut să lupte pentru promovarea în Superliga, deţinătoarea Cupei României a ales Europa. 

"Nu s-a obţinut dreptul de promovare în Superliga. Vom juca în Europa sub aceeaşi societate. Se încearcă sezonul următor, să vedem dacă primim derogare din partea federaţiei", a mai spus Florin Maxim, antrenorul de la Corvinul Hunedoara. 

Afla mai multe despre: florin maximflorin maxim corvinul hunedoarafcsb corvinul huneodara 

viewscnt
Articole similare