You are here:

Real Madrid - FC Barcelona 0-4. Catalanii lui Flick, victorie clară obţinută în primul El Clasico al sezonului

Real Madrid - FC Barcelona 0-4. Catalanii lui Flick, victorie clară obţinută în primul El Clasico al sezonului

FC Barcelona

Comentarii

FC Barcelona s-a impus cu scorul de 4-0 în faţa rivalei Real Madrid în primul El Clasico al sezonului.

Real Madrid - FC Barcelona 0-4 (Lewandowski 53', 56', Yamal 77', Raphinha 84')

Echipele de start:

  • Real Madrid: Lunin - Vazquez, Militao, Rudiger, Mendy - Tchouameni, Camavinga, Valverde - Bellingham - Mbappe, Vinicius
  • Rezerve: Ceballos, Brahim, Endrick, Fran, Guler, Garcia, Mestre, Modric, Vallejo
  • Barcelona: Pena - Balde, Cubarsi, Martinez, Kounde - Pedri, Casado, Lopez - Yamal, Lewandowski, Raphinha
  • Rezerve: De Jong, Dominguez, Fati, Fort, Gavi, Kochen, Martin, Olmo, Szczesny, Torre, Victor

Min 90+2: Final de partidă.

Min 84: GOOOOOL Barcelona! Raphinha înscrie la capătul unei faze de contraatac. Brazilianul reuşeşte să-l lobeze pe Lunin, iar fundaşii gazdelor nu au reuşit să ajungă la mingea trimisă de Raphinha.

Min 77: GOOOOOL Barcelona! Lamine Yamal înscrie şi el pentru Barcelona! Tânărul star al catalanilor reuşeşte să-l învingă pe Lunin cu un şut în forţă, dintr-o poziţie dificilă.

Min 71: Mbappe trimite fix în Pena la o nouă fază importantă. Francezul nu reuşeşte să plaseze aşa cum şi-a dorit şutul său din interiorul careului.

Min 68: Lewandowski, o nouă ratare importantă! Yamal reuşeşte să găsească spaţiu în flancul stâng. Tânărul jucător de atac îi pasează lui Lewandowski care nu reuşeşte să trimită pe poartă.

Min 66: Ratare uriaşă pentru Barcelona! Raphinha se demarcă în flancul stâng, pasează în centru la Lewandowski care ratează cu poarta goală. Şutul polonezului nimereşte bara.

Min 64: Dublă ocazie pentru Real Madrid. Mbappe scapă singur cu portarul, dar Pena se opune. Mingea ajunge la Modric, care trimite pe lângă poartă.

Min 60: Mbappe reuşeşte să-şi creeze un culoar de şut, însă execuţia sa nu îi pune mari probleme lui Pena.

Min 56: GOOOOOL Barcelona! Lewandowski plasează mingea cu capul într-o zonă a porţii în care Lunin nu poate ajunge. Centrarea trimisă de Balde este una precisă iar polonezul finalizează excelent.

 

 

Min 53: GOOOOOL Barcelona! Robert Lewandowski reuşeşte să deschidă scorul pe Santiago Bernabeu. Golgheterul polonez scapă după marcajul deficitar făcut de Ferland Mendy. Şutul trimis la colţul lung îl învinge pe Lunin.

Min 46: A început repriza secundă.

Min 45+2: Finalul primei reprize.

Min 30: Gol anulat pentru Real Madrid. Kylian Mbappe a reuşit să se desprindă în centrul apărării catalane şi să finalizeze elegant cu un lob, însă reuşita francezului a fost anulată din cauza poziţiei în care se afla acesta.

Min 29: Inigo Martinez se înalţă periculos în careul gazdelor, însă lovitura sa de cap trece peste poartă.

Min 28: Pedri îl pune la grea încercare pe Lunin, cu un şut din afara careului, dar portarul ucrainean reuşeşte să respingă.

Min 22: Vinicius Jr. a pătruns periculos în flancul drept al defensivei catalanilor, dar şutul său trece pe lângă poarta apărată de Pena.

Min 21: Raphinha îşi asumă un şut trimis din marginea careului. Execuţia căpitanului Barcelonei trece cu mult peste poarta lui Lunin.

Min 1: A început meciul!

 

 


Real Madrid şi Barcelona, una dintre cele mai aprinse rivalităţi din fotbalul mondial, îşi consumă în această seară un nou episod, într-unul dintre cele mai încinse derby-uri din ultimii ani.

Ambele echipe au făcut spectacol total în Liga Campionilor şi şi-au câştigat partidele la scor. Real s-a impus în faţa Borussiei Dortmund, 4-2, deşi a fost condusă la pauză cu 0-2.

De cealaltă parte, Barcelona a spulberat-o pe Bayern Munchen cu 4-1 şi şi-a luat revanşa pentru eşecul umilitor (2-7) din Liga Campionilor din 2020.

În acest moment, Real Madrid este pe locul doi în LaLiga, în timp ce Barcelona este lider, cu 27 puncte, trei în plus faţă de Los Blancos.

Dintre cele 257 de partide oficiale directe, Real a învins de 105 ori, catalanii au doar 100 de succese, iar de 52 de ori partidele s-au terminat la egalitate.

Carlo Ancelotti, declaraţii înainte de "El Clasico"

”Barcelona şi-a schimbat filozofia de jos. Acum joacă mult mai vertical, într-o manieră mai uşoară. Dar nu vreau să compar cu Barcelona lui Xavi, că am pierdut de câteva ori cu ea. Respectăm ambele variante de Barcelona”, a spus Carlo Ancelotti

”Barcelona se descurcă foarte bine, dar este dificil să dai o favorită în El Clasico. Din fericire, nimic nu mă ţine treaz noaptea. Nu există o favorită, depinde de multe lucruri, de felul în care gestionezi meciurile, vor fi momente când avem control şi alte momente în care nu vom avea. Cum gestionezi asta este foarte important.

(n.r. întrebat despre planul anti-Lamine) Îmi place mult stilul lui de joc, atitudinea pe care o are, trebuie să ţii cont de adversarul tău, dar trebuie să fii mai concentrat pe ceea ce ai tu de făcut. Yamal se descurcă bine, a început foarte bine sezonul”, a adăugat Ancelotti.

Afla mai multe despre: barcelonareal madridlaliga 

viewscnt
Articole similare