Invitat în studioul Orange Sport înaintea debutului preliminariilor pentru Euro 2024, Basarab Panduru a stabilit clasamentul grupei României, dezvăluind pe ce loc crede, în acest moment, că va reuşi să se claseze naţionala pregătită de Edi Iordănescu. Fostul ”tricolor” nu ne dă şanse la calificare.
Sâmbătă, România urmează să debuteze în preliminariile pentru Euro 2024, cu un meci împotriva celei mai slab cotate echipe din grupă, Andorra, în deplasare.
Edi Iordănescu a decis să trimită în teren o echipă cât mai ofensivă, pentru a obţine o victorie categorică, de moral, şi a începe cât mai bine această campanie de calificări.
Grupa primită de România este una extrem de accesibilă, în contextul în care naţionala noastră a evitat toţi ”granzii” Europei, atât din prima urnă, cât şi din a doua.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Cred că avem probleme”
Realist, Elveţia e marea favorită la primul loc, în timp ce România, Israel şi Kosovo se luptă pentru locul secund, care duce de asemenea direct la Euro 2024.
După ce a urmărit prima repriză a meciului dintre contracandidatele la calificare ale României, Basarab Panduru a tras concluzia că ”tricolorii” nu vor avea viaţă grea cu Israel, dar cu Kosovo da.
În direct la Orange Sport, fostul ”tricolor” a stabilit clasamentul grupei, în viziunea sa actuală, moment nefiind de părere că jucătorii pregătiţi de Edi Iordănescu se vor califica.
Panduru consideră că Elveţia şi Kosovo vor ocupa primele două poziţii şi vor ajunge la Euro, în timp ce România ar urma să se claseze pe locul trei, în fruntea Israelului şi codaşelor Belarus şi Andorra.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Panduru a stabilit clasamentul grupei din preliminarii
”Mi se pare că e greu cu Kosov, Israel are un singur jucător, Solomon. De seara asta vorbim, să ajungem la celelate meciuri... vorbesc altfel. Văd că nu toată lume e optimistă pentru meciurile astea, mulţi spun că vom avea meci greu cu Andorra.
Dacă Andorra face furori cu Liechtenstein şi San Marino... noi suntem mult, mult peste. Nu vorbim şi de diferenţa de bani acum, dar când sunt ăia peste noi, atunci vorbim.
(n.r. valoare de ce loc crezi că avem acum?) De locul trei. Cred că avem probleme cu Elveţia şi Kosovo, cred că suntem peste Israel, nu mai vorbesc de celalte două”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
- Citește și
- Andrea Compagno a dezvăluit care este echipa sa de suflet: ”De când eram copil, cu ei am ţinut” | EXCLUSIV
- Un fost antrenor de la FCSB, care a fost dat afară de Becali după trei luni, surprinde: ”Patronul e o persoană grozavă”
- MM Stoica, declaraţie acidă despre un fost fotbalist de la FCSB: ”Jucător care nu a spus nimic, mă cam lasă rece” | EXCLUSIV
- ”Cel mai bun mijlocaş din România”, noul jucător al Petrolului! Lovitura dată de ”lupii galbeni”: ”Îţi stă mintea în loc”
- ”Poporul maghiar are tupeul să vrea să rămână pe pământ care nu îi aparţine”. Cornel Dinu, intervenţie în cazul steagului Ungariei Mari | EXCLUSIV
- ”Cu echipa asta, nu îmi e ruşine să spun că mă duc să câştig Campionatul European”. Stoichiţă, un nou obiectiv cel puţin ambiţios
- Raţ şi-a folosit ”influenţa” pentru a duce la capăt transferul unui ”tricolor” în vara trecută! Ce a făcut: ”Hai să o punem altfel” | EXCLUSIV
- FCSB a depus o solicitare pentru a juca două meciuri din play-off în Ghencea! Ce partide speră să dispute pe stadionul Steaua: ”Nu joacă CSA atunci” | EXCLUSIV
- Viitorul lui Cristi Săpunaru, decis! Victor Angelescu a anunţat ce se întâmplă cu căpitanul Rapidului, căruia îi expiră contractul în vară
Afla mai multe despre: panduru