You are here:

Stoichiţă a mai dezvăluit un nume de pe lista FRF! "Hagi, prima opţiune, dar m-am întâlnit şi cu el". Antrenorii care au obţinut voturi puţine

Stoichiţă a mai dezvăluit un nume de pe lista FRF! "Hagi, prima opţiune, dar m-am întâlnit şi cu el". Antrenorii care au obţinut voturi puţine

Echipa națională

Comentarii

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a oferit detalii, după ce Comisia Tehnică a înaintat lista cu candidaţii pentru postul de selecţioner al naţionalei României.

Numele pe care Mihai Stoichiţă le-a dezvăluit de pe lista FRF pentru postul de selecţioner

Preşedintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF, Mihai Stoichiţă, a anunţat, miercuri, că managerul Farului Constanţa, Gheorghe Hagi, este principalul favorit pentru a prelua funcţia de selecţioner în locul lui Edward Iordănescu.

Antrenorul care a dus România până în optimile EURO 2024 n-a acceptat un nou contract şi, după cum a transmis, va sta alături de familie în perioada următoare. 

Comisia Tehnică a votat, iar după ce preferinţele au fost numărate un favorit a fost ales. Gică Hagi este în capul listei, iar FRF va demara negocierile cu "Regele", pentru a preluat echipa naţională a României. 

Mihai Stoichiţă a dezvăluit că Mircea Lucescu, liber de contract, se află în partea superioară a listei, în timp ce Cristi Chivu sau Ladislau Boloni au primit puţine voturi din partea membrilor. 

"Şi domnul Lucescu (n.r. - Mircea Lucescu) este printre cei de acolo. Eu v-am spus prima opţiune (n.r. - Gică Hagi). M-am văzut cu domnul Lucescu de multe ori, e o mare plăcere să vorbesc cu dânsul. Sunt numele pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, pe care le vehiculaţi în presă, sunt vârfurile României. 

Nu, pe listă nu e vreo surpriză. Le-am spus în Comisia Tehnică că sunt liberi la orice opţiune care să reprezintă calitatea, profesionalismul şi calitatea umană. 

Şi Mirel Rădoi, şi Adi Mutu sunt, Chivu a apărut şi el, dar mai puţin. Şi Boloni a apărut, dar mai puţin, nu la fel ca data trecută", a declarat conducătăroul de la FRF, Mihai Stoichiţă. 

Afla mai multe despre: gica hagi romaniaselectioner echipa nationalamircea lucescu 

viewscnt
Articole similare