Gică Hagi şi-a exprimat nemulţumirea sa faţă de formatul Cupei României, în contextul în care Farul este aproape de eliminarea din competiţie.
Gică Hagi şi-a exprimat nemulţumirea sa faţă de formatul Cupei României, în contextul în care Farul este aproape de eliminarea din competiţie.
Managerul Farului Constanţa, Gică Hagi, a apărut mulţumit în faţa reporterului, după victoria cu Universitatea Craiova, scor 2-0. De asemenea, a lansat un apel în privinţa lui Louis Munteanu, atacantul care i-a adus titlul şi care a revenit la echipă într-o formă la fel de bună.
Gică Hagi n-a avut startul de sezon aşteptat în competiţiile europene, unde a suferit cu Sheriff Tiraspol şi cu Urartu. Mai mult, "Regele" ar fi fost nevoit să gestioneze şi o nemulţumire din interior, cu tatăl unui fotbalist pe care se bazează. Pentru presupusa reacţie, părintele a fost mustrat, în cele din urmă.