Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Thiago Silva recunoaşte! "Nu mi-am imaginat. Nu îmi plăcea deloc stilul de joc"

Thiago Silva recunoaşte! "Nu mi-am imaginat. Nu îmi plăcea deloc stilul de joc"

Premier League

Comentarii

Fundaşul central brazilian Thiago Silva a dezvăluit că nu şi-a imaginat niciodată că va juca în Premier League, deoarece credea că stilul de fotbal preferat în Anglia este cel "aerian".

Cu toate acestea, în ziua în care fundaşul în vârstă de 39 de ani a ajuns la cea de-a 100-a apariţie în campionat pentru Chelsea, în victoria cu 2-1 în faţa lui Crystal Palace, pe 27 decembrie, Silva a declarat presei braziliene că s-a răzgândit după ce a văzut cum joacă echipa lui Pep Guardiola, Manchester City.

"Nu mi-am imaginat niciodată că voi juca într-o zi în Premier League. Era un, cu tot respectul, (n.r. - stil de) fotbal care nu-mi plăcea, dacă e să fiu sincer", a spus Silva.

"Pentru că mi s-a părut că era mult joc aerian - urcă aici, luptă acolo. Nu mi-a plăcut niciodată cu adevărat. Chiar dacă sunt bun la jocul aerian şi mă adaptez bine, am crezut că nu voi juca niciodată aici. Cred că unul dintre cei responsabili pentru această schimbare, cred că este Guardiola, nu-i aşa? El joacă mai mult, cu pase mai multe, ceilalţi nu încearcă să copieze, ci caută să joace mai mult, pentru că este un fotbal frumos de văzut. Din acel moment am devenit interesat. M-am uitat mai mult acasă, a venit propunerea lui Chelsea şi nu m-am gândit de două ori. Am spus că acesta este momentul, să mergem", a afirmat Silva.

Silva, care a câştigat Serie A cu AC Milan şi şapte titluri de campion în Ligue 1 cu Paris St-Germain, a semnat pentru Chelsea liber de contract, iniţial pe un an, în august 2020, şi a ajuns să joace 137 de meciuri pentru echipa de pe Stamford Bridge în toate competiţiile.

Afla mai multe despre: thiago silvathiago silva premier league 

viewscnt
Articole similare