Valentin Mihăilă a declarat că este foarte fericit să joace pentru naţionala României la EURO 2024. Fotbalistul Parmei a descris performanţa calificării la EURO drept un vis pentru oricare copil.
Unul dintre cei doi fotbalişti români ai Parmei, formaţie care a reuşit promovarea în Serie A, a vorbit despre emoţiile din inima vestiarului "tricolorilor", cât şi despre propriile trăiri de la deplasarea în Germania.
Fostul om de bază al celor de la Universitatea Craiova consideră că forţa grupului şi colaborarea între componenţii naţionalei sunt factorii cheie care au dus la calificarea "tricolorilor" la EURO 2024.
Valentin Mihăilă: "Este visul oricărui copil să fie la EURO"
"Sunt foarte fericit că sunt la echipa naţională. Este visul oricărui copil să fie la EURO 2024. De asta m-am apucat de fotbal. De când eram mic îmi doream să reprezint România la un turneu final. Punctul nostru forte este grupul, el a făcut diferenţa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Simt o energie bună în grup, ne încărcăm unul pe celălalt, cred că vom ieşi din grupe. Primul meci este cel mai important, simt meciul bine, cu toţii ne gândim la primul meci şi abia aşteptăm. Am văzut multe meciuri ale Ucrainei, analizăm fiecare jucător în parte.
S-au calificat pentru că au fost uniţi, şi la ei grupul a făcut diferenţa. Ne-am format relaţii de prietenie şi în afara terenului. Cu Dennis am o prietenie strânsă de când jucăm în Italia. Ne cunoaştem de la grupele de juniori şi under-21 şi am produs un impact când am reuşit să ajungem aici.", a declarat Valentin Mihăilă, la FRF.tv.
Mihăilă a continuat prin a-l descrie pe selecţionerul echipei naţionale, Edi Iordănescu, pe care îl consideră omul cheie în ceea ce priveşte motivarea şi formarea unui grup puternic, capabil să se califice la un turneu final de Campionat European.
"Cred că a fost şmecher. A reuşit să ne pună în slujba echipei pe toţi, să nu ne gândim în plan personal, ci colectiv. Acum doi ani nu eram la fel de uniţi. Ne-a arătat cum trebuie să ne comportăm în teren, să fim toţi pentru unul şi unul pentru toţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mister a ştiut să ne motiveze şi să punem în practică pe teren ce am făcut la antrenamente. Nu toţi avem aceleaşi caractere, nu este uşor să gestionezi un vestiar. A reuşit să creeze o familie. Mereu ne-a spus că va fi primul care îşi va asuma greşeala şi cred că şi ăsta a fost un gest frumos.", a mai spus jucătorul celor de la Parma.
- Citește și
- "Părea candidatul ideal". L-a ales naş pe Gigi Becali, apoi şi-a dat seama că a greşit: "Ce-i lipsea dumnealui era timpul"
- Slovacul Hromada o avertizează pe România înainte de meciul de la EURO 2024: "Îl avem pe cel mai bun din Europa. Pe Marius Marin nu-l cunosc" | EXCLUSIV
- OFICIAL | Mihai Bălaşa, revenire de senzaţie la Constanţa! Farul s-a înţeles cu fostul jucător de la FCSB: "Bine v-am regăsit"
- Mititelu, anunţ major de ultimă oră: Dovada indubitabilă că palmaresul şi sigla sunt ale FCU! Documentele arătate de clubul din Bănie | FOTO
- O nouă performanţă! Cătălin Chirilă este campion european la canoe simplu 1.000 metri. Timpul obţinut la competiţia din Szeged
- S-a decis! Cine arbitrează România - Ucraina, primul duel al "tricolorilor" de la EURO 2024
- Dinamo şi-a adus un antrenor mare în locul lui Xavi Pascual! A semnat cu unul dintre numele importante ale handbalului: "Abia aştept să încep"
Afla mai multe despre: echipa nationala, valentin mihaila, edi iordanescu, romania, euro 2024