You are here:

Zi plină la Jocurile Olimpice! Înotătorii, poloiştii şi gimnastele, primele antrenamente. Cine ar putea cânta la ceremonia de deschidere, caz de Covid depistat

Zi plină la Jocurile Olimpice! Înotătorii, poloiştii şi gimnastele, primele antrenamente. Cine ar putea cânta la ceremonia de deschidere, caz de Covid depistat

Jocurile olimpice

Comentarii

Reprezentanţii de la înot, polo şi echipa feminină de gimnastică a României au efectuat, marţi, primele antrenamente în arenele de competiţie de la Paris, la Jocurile Olimpice.

Echipa de polo a făcut cunoştinţă cu Aquatics Centre, lotul de înot cu La Defense Arena, iar echipa feminină de gimnastică artistică, cu Arena Bercy.

Dacă poloiştii şi gimnastele s-au bucurat de oarecare intimitate, înotătorii au împărţit culoarele cu sportivii din alte ţări.

Atât David Popovici cât şi Rebecca Diaconescu s-au antrenat lângă înotătorii din Statele Unite ale Americii, iar antrenorul Ron Aitken cu care Becca se pregătreşte în SUA, a profitat de ocazie şi i-a dat câteva sfaturi reprezentantei României, anunţă COSR.

Céline Dion ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Céline Dion se află la Paris, cu trei zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024, unde este aşteptată să concerteze, potrivit RTL, care confirmă o informaţie a BFMTV.

Artista în vârstă de 56 de ani a decolat din Las Vegas, unde locuieşte, luni, la ora 16.32, la bordul unui Bombardier BD-700 închiriat de VistaJet, o companie aeriană cu care obişnuieşte să călătorească.

Potrivit informaţiilor BFM TV, cântăreaţa este cazată la Royal Monceau, în arondismentul 8. De asemenea, ea urmează să facă o probă la Dior, în vederea ceremoniei de deschidere, au declarat pentru BFM TV surse din anturajul ei.

Céline Dion, care suferă de sindromul persoanei rigide, o afecţiune neurologică care îi afectează vocea şi care a obligat-o să se retragă de pe scene, nu a mai urcat pe scenă din 8 martie 2020 la Newark, în Statele Unite.

Un caz de Covid detectat în rândul delegaţiei australiene la Jocurile Olimpice

Delegaţia australiană a anunţat, marţi, că unul dintre sportivii săi prezenţi la Jocurile Olimpice a fost depistat pozitiv cu Covid-19, relatează lequipe.fr.

Anna Meares, şeful de misiune al echipei Australiei pentru Jocurile de la Paris, a confirmat că unul dintre sportivii din delegaţia australiană a fost testat pozitiv cu Covid-19. Deşi nu i-a dezvăluit identitatea, Meares a indicat că este vorba despre o jucătoare de polo.

Şefa de misiune a precizat că toţi coechipierii sportivei afectate vor purta măşti.

Turneul feminin de polo pe apă începe sâmbătă, iar jucătoarea de polo afectată de Covid nu va participa până când nu va primi aprobarea medicului delegaţiei australiene.

Afla mai multe despre: romania jocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare