Una dintre schimbările făcute de Dan Petrescu (55 de ani) pe finalul meciului cu FCSB, anume introducerea lui Ovidiu Hoban (40 de ani) în teren, l-a scos din sărite pe Adrian Porumboiu, care a afirmat că, dacă era patron, îl dădea afară pe ”Bursuc”.
A treia etapă din actuala ediţie a play-off-ului Superligii a adus a treia remiză la rând pentru CFR Cluj, care, pentru al treilea meci consecutiv, a preluat avantajul, dar nu a putut ţine de el.
Atât în partidele cu Rapid şi Universitatea Craiova, cât şi în cea cu FCSB, campioana a reuşit să lovească prima, dar nu a reuşit să îşi menţină avantajul, la fel cum o făcea în trecut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Dacă eram patron şi antrenorul făcea ce a făcut Petrescu, îl dădeam afară”
Jucătorii pregătiţi de Dan Petrescu deveniseră experţi în victorii cu 1-0, dar, la momentul actual, nu par a fi capabili să câştige cu niciun scor.
Iar una dintre schimbările făcute de ”Bursuc” pe finalul meciului cu FCSB, cât scorul era 1-1, l-a scos din sărite pe Adrian Porumboiu.
Când Dan Petrescu trebuia să caute victoria, a ales să îl introducă pe veteranul Ovidiu Hoban în locul lui Karlo Muhar, iar fostul patron de la Vaslui nu a înţeles decizia tehnicianului.
Porumboiu a afirmat că, dacă era din nou patronul unui club, iar antrenorul echipei sale făcea o astfel de schimbare, atunci ar fi fost demis până următoarea zi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum s-a scos din minţi ”Bursucul” pe Adrian Porumboiu
”Se gândesc cei de la CFR Cluj ce să mai scoată din pagubă dacă să-l vândă pe Hoban, dar nu poţi. Te descalifici. Nu vrea să fiu atât de răutăcios cu Dan Petrescu, dar te dezamăgeşte dacă vezi asemenea schimbări.
Mă rog, dacă cineva poate să mă contrazică e dreptul lui, dar noi vorbim de fotbal, ci nu de altceva. Nu vreau să epatez, dar dacă eram patron şi antrenorul făcea schimbarea pe care a făcut-o Dan Petrescu, cu toată aprecierea, a doua zi nu mai era. Nu poţi să faci. Prosteşti fotbalul.
Nu poţi să faci asta dacă vrei să câştigi. Mă rog, e treaba lor şi nu e treaba mea, dar deocamdată rămân pe varianta asta”, a declarat Adrian Porumboiu, pentru Fanatik.
- Citește și
- MM Stoica îndreaptă atenţia spre un alt ”personaj” în scandalul pariurilor ilegale din Superligă: ”Cred că e uşor ca arbitru să joci” | EXCLUSIV
- Cei de la Rapid, acuzaţi de Dumitru Dragomir că ”distrug” un jucător: ”Bătaie de joc!”
- Semne de întrebare ridicate în legătură cu statutul de titular al unui om de bază al Rapidului: ”Aveai aşteptări mai mari” | EXCLUSIV
- MM, şocat de ce a păţit fostul jucător al FCSB la CFR: ”Inexplicabil!” | EXCLUSIV
- Lăcătuş anunţă ”hegemonia” CSA Steaua! Când ar urma să revină fanii FCSB de partea echipei din Ghencea: ”Sunt sigur”
- Şase cluburi şi doi jucători din Superligă, sancţionati de Comisia de Disciplină a FRF! Amendă de peste 11.000 € acordată
- Cât va avea de plătit FCSB pentru daunele produse de fani la Sfântu Gheorghe: ”Un club care se respectă, jos pălăria cum s-au comportat”
- Transferul lui Moruţan, în linie dreaptă! Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit la ultimul meci. Giovanni Becali: ”Da, e adevărat”
Afla mai multe despre: adrian porumboiu