După doar un an în Polonia, Deian Sorescu (25 de ani) a părăsit-o pe Rakow Czestochowa, iniţial sub formă de împrumut, cu clauză opţională definitivă de cumpărare. Chiar antrenorul liderului din Polonia a fost cel care l-a ”împins” pe român să părăsească echipa.
Achiziţionat de Rakow pentru aproape un milion de euro, pe lângă procentele dintr-un viitor transfer, în iarna trecută, Deian Sorescu nu a rezistat foarte mult în Polonia.
La aproape 12 luni de când pleca de la Dinamo, jucătorul cu şapte apariţii în tricoul naţionalei a revenit în ţară şi a semnat chiar cu marea rivală a ”câinilor”, FCSB.
”Un tip dificil, se debarasează de tine, te pune la punct”
Sorescu plecase la Rakow cu gândul că va reuşi să se impună şi să facă apoi pasul într-un campionat şi mai valoros, dar a dat la Czestochowa de un antrenor ”dificil”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Virgil Ghiţă, fostul jucător al Farului, care evoluează tot în Polonia, pentru Cracovia, a dezvăluit, într-un interviu cu Orange Sport, că principalul Marek Papszun este un fel de Dan Petrescu al Poloniei.
Tehnicianului lui Rakow îi place să dispună de un lot numeros, pe care să îl tot ”rotească”, şi doreşte ca cuvântul său să fie literă de lege, altfel imediat trece la măsuri.
Cum Deian Sorescu nu mai intra în planurile lui Papszun, fotbalistul avea de ales dacă să părăsească clubul sau să stea pe bară, foarte asemănător cu cum se procedează şi în Gruia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Dan Petrescu de Polonia” l-a ”împins” pe Deian Sorescu să semneze cu FCSB
”Mă înţeleg bine cu el (n.r. Sorescu), îl ştiu de atâţia ani, am fost la loturi împreună. El stătea departe de noi, la două ore cu maşina, un oraş micuţ, poate şi asta a contat pentru el.
Poate nu s-a integrat cum trebuie, echipă mai grea, antrenor mai dificil un pic, poate era obişnuit cum a fost la Dinamo, nu ştiu ce l-a făcut să ia decizia asta, dar sper să îi fie mai bine.
Din ce am auzit, nu ştiu cum e exact, dar, din ce am auzit, e un tip dificil, un tip foarte exigent, un tip care îţi zice lucrurile pe faţă şi, dacă îi ieşi din cuvânt, se debarasează de tine sau te pune imediat la punct.
Ideea e că nu stătea pe bancă la Rakow, antrenorul acesta are mulţi jucători şi îi place să îi rotească. Adică, dacă te uiţi pe statistică, cam toţi jucătorii au cam acelaşi număr de minute.
Nu pot să zic nimic în numele lui, dar, în numele meu, nu ştiu de ce ar fi mai aproape de naţională acolo decât în Polonia. Mi se pare un campionat cu un nivel mai ridicat decât al nostru”, a declarat Virgil Ghiţă, pentru Orange Sport.
În timpul petrecut la Rakow, Sorescu a reuşit să câştige Cupa Poloniei şi ar fi avut şanse mari să îşi treacă şi titlul în CV dacă ar fi rămas, Rakow fiind lider, cu un avans de nouă puncte faţă de locul secund.
- Citește și
- Transferul carierei pentru un fotbalist din Superligă: ”A semnat”. Din lupta împotriva retrogradării, a ajuns să se bată pentru titlu în România!
- Fotbalistul care a ”condamnat-o” la înfrângere pe Universitatea Craiova împotriva lui FC Botoşani: ”De frică a făcut asta” | EXCLUSIV
- Ce echipe din Superligă crede Panduru că vor retrograda direct la finalul sezonului: ”Au jucători care doar încurcă” | VIDEO EXCLUSIV
- Formaţia din Superligă care poate deveni ”o problemă pentru toată lumea”: ”Deja începe să spere la ceva” | EXCLUSIV
- ”E singurul care bagă milioane cu cap”. Unicul patron din Superligă care l-a impresionat pe Panduru prin investiţiile făcute. Echipa sa, candidată la titlu? | EXCLUSIV
- Gică Hagi l-a transferat pe înlocuitorul lui Gabi Torje la Farul! Cosmescu şi Panduru, neimpresionaţi: ”Avea unul bun şi unul slab, ăsta e ăla mai slăbuţ” | EXCLUSIV
- Cine ar fi primul jucător pe care îl transferă Rapid în această iarnă. Are 24 de ani şi este campion mondial la juniori
Afla mai multe despre: deian sorescu