Zeljko Kopic a rămas la Dinamo odată cu salvarea de la retrogradare, iar prima mişcare a fost să facă planul pentru a întări lotul. Antrenorul alb-roşu a oferit detalii despre sosiri, dar şi despre o posibilă plecare.
Zeljko Kopic, despre campania de transferuri de la Dinamo
Croatul a rămas la Dinamo şi este pregătit pentru noul sezon în care vrea ca echipa să nu mai fie în a doua parte a clasamentului.
"În contractul meu aveam o clauză prin care dacă rămânem în prima ligă, contractul mi se extindea automat pentru un an.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sunt mulţumit de lotul pe care îl am, dar desigur că încercăm să facem echipa mai puternică pe anumite poziţii. Lucrăm împreună. Avem un departament de scouting. Vorbesc cu domnul Nicolescu şi conducerea îmi urmează ideile.
În acest moment avem un mix de jucători cu calitate şi experienţă şi tineri cu mult potenţial. Ne uităm în fiecare compartiment să avem încă o opţiune. Vreau un lot competitiv în care fiecare să lupte pentru postul său", a spus Zeljko Kopic, pentru Orange Sport.
Răzvan Patriche a semnat, Mino Sota poate sosi. Gabriel Moura, aproape de plecare
Orange Sport a anunţat, marţi, că Răzvan Patriche a semnat prelungirea contractului cu Dinamo, iar Kopic a spus motivele.
"Asta a fost foarte important pentru mine. Să fim sinceri, Patriche are 38 de ani, nu mai are potenţial pentru a fi vândut. Însă în aceste 6-7 luni am văzut câtă dorinţă şi câtă energie are, atât pe teren, cât şi în afara lui, cât de implicat a fost în toate momentele dificile. Pentru mine este unul dintre jucătorii pe care vreau să îi văd aici. Nu contează dacă va juca meci de meci, sau doar o parte din ele, dar pentru mine a fost foarte important să stea cu noi pentru un nou an. Sunt foarte fericit şi satisfăcut că echipa şi căpitanul s-au înţeles şi au semnat prelungirea cu încă un an", a mai spus antrenorul lui Dinamo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Zeljko Kopic a dat de înţeles că fundaşul dreapta Gabriel Moura este aproape de despărţirea de Dinamo. Brazilianul a fost om de bază şi a devenit unul dintre jucătorii apreciaţi de fani în cele 94 de meciuri jucate.
"Am discutat mult despre Gabi şi trebuie să spun că, legat de ceea ce am spus despre Răzvan Patriche, Gabi era cam la acelaşi nivel. Şi el a dat totul pentru club şi în multe situaţii dificile a aratăt tuturor cât de important e clubul pentru el. Resprect fiecare secundă pe care a dat-o pe teren, dar când am discutat despre structura echipei mi-am dorit să aduc o energie nouă, nişte jucători tineri. N-am luat decizia finală, vom vedea zilele următoare cum va fi cu Gabi", a adăugat croatul.
Plecat de la Hermannstadt, mijlocaşul japonez Mino Sota, în vârstă de 29 de ani, este disputat de Dinamo şi Rapid.
"Mino Sota e un mijlocaş despre care cred că are calitate, pune mult efort în joc. Din punctul meu de vedere a fost o parte importantă a celor de la Hermannstadt. Este unul dintre jucătorii pe care am pus lupa, dar nu am luat deocamdată nicio decizie", a mai spus Kopic, despre perioada de transferuri de la Dinamo.
- Citește și
- Boateng, arma secretă de la Dinamo? Fundaşul îşi avertizează rivalii din Superligă: ”Am suficiente calităţi să fiu aici”
- Mesaj tulburător dinspre Ucraina, cu o zi înainte de meciurile decisive din grupa României de la EURO 2024: " În fiecare zi citeşti astfel de ştiri"
- „Mai face FCSB transferuri?” Răspunsul clar oferit de MM Stoica: „Asta cred în momentul de faţă!”
- Doar naţionale mari în optimile EURO 2024! De pe locul 2, România întâlneşte Franţa. Scenariile conturate până în acest moment
- MM Stoica a confirmat plecarea lui Florinel Coman! Cine îi va lua locul în primul 11: ”Fotbalist excepţional”
- "E semn că jucăm la egal, dacă se întâmplă asta". Indiciul care poate veni chiar înainte de Slovacia - România, la EURO 2024: "L-ai văzut pe vreunul de pe bancă?"
- Handbal feminin, CM U20: România, victorie cu Egipt şi va juca pentru clasarea finală pe locurile 9-12
- ”Este extrem de cald. Insuportabil”. Ultimele informaţii din Germania de la antrenamentul tricolorilor | EXCLUSIV
- "Am schimbat un papagal cu alt papagal". Patronul urmărit de greşelile trecutului: "Am schimbat şi un antrenor la pauză"
- „Ne-am reorientat!” Rapid renunţă la cel mai tare transfer al verii! Viorel Moldovan are alte variante: „Asta am înţeles!” | EXCLUSIV
- Rămâne Edi Iordănescu şi după EURO 2024? ”Condiţia” selecţionerului: ”Nu ascund treaba asta”
Afla mai multe despre: zeljko kopic, transferuri dinamo, razvan patriche dinamo