You are here:

Liverpool cere o suspendare pe viaţă pentru fanul care a intrat pe teren la partida cu Manchester United!

Liverpool cere o suspendare pe viaţă pentru fanul care a intrat pe teren la partida cu Manchester United!

Premier League

Comentarii

FC Liverpool a anunţat luni că doreşte ca fanului care a intrat pe teren duminică seara, în finalul partidei cu Manchester United, câştigată cu scorul de 7-0, să i se interzică pe viaţă accesul la meciurile de pe Anfield.

Fanul a intrat duminică pe teren pentru a sărbători cel de-al şaptelea gol al lui Liverpool împotriva lui Manchester United şi a fost aproape l-a accidentat pe fotbalistul gazdelor, Andrew Robertson.

Acum, suporterul respectiv riscă o suspendare pe viaţă la meciurile disputate pe stadionul Anfield.

„Invadatorul” a alunecat şi l-a accidentat involuntar pe jucătorul scoţian al lui Liverpool, care, în minutele rămase până la sfârşitul meciului, a părut că are o problemă la gleznă. Incidentul l-a înfuriat pe antrenorul „cormoranilor”, Jürgen Klopp, în timp ce stewarzii au evacuat fanul. „Nu există nicio scuză pentru acest comportament inacceptabil şi periculos. Siguranţa şi securitatea jucătorilor, arbitrilor şi suporterilor este primordială. Dacă va fi găsit vinovat de infracţiunea de a intra pe teren fără permisiune, infractorul s-ar putea confrunta cu o suspendare pe viaţă de la Anfield şi toate stadioanele din Premier League”, a reacţionat luni clubul FC Liverpool.

Afla mai multe despre: liverpool 

viewscnt
Articole similare